duminică, 14 noiembrie 2010

Transfigurare


De câtva timp, an de an, ziua de 14 noiembrie e cruntă... Atât de dureroasă, încât nu mai vreau si nu mai pot să o împart cu nimeni... Nu vreau decât să treacă si să le tracteze în viteză si pe celelalte trei zile triste de după ea. As vrea să vorbesc si as vrea să tac... Tac...

Din fericire, anul acesta...ziua seamănă cu una de vară, asa că pare veselă. Doar adâncul sufletului e răscolit. Am, însă, parte de linistea bisericii din Albesti, comuna în care simt că au rămas rădăcinile mele. Acolo, pe unul dintre scaunele cele mai îndepărtate, sufletul mi se odihneste. Da, acela este locul binefăcător pentru suflet si odihnitor pentru întreaga fiintă.

Binecuvântatul scaun din Albesti... E destul de vechi si scârtâie usor, dar orice tensiune se scurge, orice gând trist se evaporă, orice supărare se dizolvă... E situat la balcon si sfintii sunt atât de aproape... În stânga e pictată Nasterea Maicii Domnului, iar în dreapta Adormirea. Părintele vorbeste atât de firesc despre viată si despre moarte, despre bucuria de a fi crestin, de a trăi simplu și...în acelasi timp... înăltător... Corul cântă uneori fals, dar cutremurător si atât de frumos... Nu are voci studiate... Doar oameni cântându-i Lui Dumnezeu. Simplu, extrem de simplu... Totusi, minunat...

Mă întorc fericit...

Un comentariu: