sâmbătă, 29 decembrie 2012

Mozaicul viu


E lumea un mozaic viu... Întâlnim oameni în stări de lașitate, de prefăcătorie, de zgârcenie sufletească, oameni care, astfel, ne golesc de energie, dar, Slavă Domnului, mai sunt oameni a căror frumusețe interioară ne luminează sufletele, oameni care dăruiesc atât de firesc încât nici nu sesizează asta... 

Uneori...e suficient să vezi un gest fals ca să lasi toată ziua să ti se năruie, alteori, o faptă sau o vorbă bună a cuiva îti schimbă viata... Contează ce alegem. Dragi mi-s oamenii care banalizează bucuria simplă de a (se) dărui. De la ei vreau să învăt fericirea de a fi si iubirea din fiecare clipă, lor le datorez ceea ce e bun în mine...  Ei m-au umplut din ceea ce, la rândul lor, au primit. "Ale tale dintru ale tale, Tie îti aducem de toate si pentru toate..." Asa aud în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Sunt un fir din acele "toate". Să dea Bunul să fiu si o un pic din acel "aducem"! Cât despre neputințele spre bine, vorba ceea: "ce rele să se spele!".

Ce complex mozaic în preajmă și...în noi!

luni, 12 noiembrie 2012

Zâmbetul simplu al fericirii de a fi

Sunt zile în care, pur si simplu, bucuria îti umple inima si sufletul îti musteste de drag... Sunt seri în care adormi cu zâmbetul pe buze si cu sentimentul că există o ordine în toate... Sunt dimineti în care preaplinul din ajun te trezeste cu acea energie sfredelitoare de stânci...

Nu trebuie să ti se întâmple nimic special pentru asta... Să-i vezi si să-i simti aproape pe ai tăi, să crezi în bunătatea fără de margini a Dumnezeului celui iubitor, să lasi dragostea să-ti iasă din piept si să nu se întoarcă singură si neroditoare, să fii atât de viu încât binele să te învăluie si să se reverse, să simti încrederea zvâcnind în fiinta ta si păstrându-te în picioare în fata oricărei furtuni, zâmbetul să-ti fie călăuză si far...
 
Sunt zile în care fericirea vine... E trăirea aceea simplă, ca un dar, ca râsul cristalin al unui copil... În acele zile stii... Da, stii tot adevărul... Minunate zile!

duminică, 7 octombrie 2012

Tinerii crestini si căsnicia

Vreti să-i vedeti pe cei mai frumosi oameni? Mergeti la biserică si priviti-i pe cei care tocmai s-au împărtăsit. Momentul cuminecării e cel al desăvârsirii omului si al împlinirii lui morale, spirituale, estetice... Apoi, bineînteles, reintrati în lume, oamenii îsi mai pierd din înăltimea la care au fost ridicati... Noi, însă, cei care îi vedem atât de frumosi, venind cu zâmbetul pe buze dinspre potir, ne hrănim din bucuria lor... Credinta îi ridică pe oameni dincolo de limite si toată frumusetea lor străluceste... 

Mă gândeam...zilele trecute...câti tineri frumosi sunt în Biserică...si...totusi...cât de greu poate fi pentru un tânăr sau pentru o tânără să-si păstreze curătia si, în acelasi timp, să se integreze... O tânără frumoasă, inteligentă, credincioasă, cu un suflet curat si bun, vede cu greu, prin multimea de macho, un tânăr credincios. De asemenea, un tânăr asezat, cu valorile crestine la locul lor, vede cu dificultate, prin multimea de fetze spoite, chipul drag al celei care i-a fost hărăzită... 

Nu e usor să fii tânăr crestin azi... Dar când a fost? În urmă cu 21 de ani...am spus "da", la vârsta de nici 21 de ani, după câtiva ani de când ne cunosteam... Am crescut împreună si împreună ne-am apropiat de Dumnezeu... El a avut grijă de noi, chiar de eram foarte diferiti si, uneori, instabili în credintă. Si de tinerii de azi are grijă, asa cum s-a îngrijit de sfintii Petru si Fevronia, ocrotitorii căsniciei, asa cum, trimitându-l pe arhanghelul Rafael, s-a îngrijit de Tobie si de Sara... Da, mai sunt fete cu râvnă crestină, mai sunt băieti cu dor de Rai... Cum se întâlnesc ei? Dumnezeu stie... 

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Nostalgii

Noi, cu totii, avem nostalgia Raiului... De acolo venim si am rămas îndrăgostiti de el. Când nu căutăm esenta, când nu găsim drumul, ne simtim goi si tristi... 

Născuti pentru Rai, starea noastră firească este aceea de Iubire. Firesc este să-i iubim pe oameni, să le transmitem asta în fiecare zi, în diverse forme, să-i îmbrătisăm, să-i prindem de mână, să-i privim în ochi si să-i sărutăm pe obraji... 

Asa am putea face într-o lume nepervertită. Când reusesti să faci asta si omul de lângă tine rămâne în matca lui, netulburat de sine si de ceilalti, umplându-se de Frumosul care s-a coborât în inimi, un colt de Rai se făureste...

vineri, 28 septembrie 2012

Dulce-amar

Ce gust amar...
în coaja de vis
 rămasă
în afara...
realitătii!

Ce dulce e...
realitatea
care, 
uneori,
depăseste visul!

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Zbor


Zburăm...
prin istorie...
uneori mai veseli,
alteori...
îmbufnati,
ne învârtim 
în jurul cetătii,
ori
ocolim planeta,
facem bine si rău,
dar...
suntem
si rămânem
atât cât iubim.


miercuri, 15 august 2012

La multi ani!

Ziua aceasta începe cu urări frumoase. E o mare sărbătoare crestină, de care tot sufletul se bucură. Fecioara Maria si Sfântul Ioan Botezătorul sunt singurii sfinti cărora le sărbătorim atât nasterea, cât si trecerea la Cer. Ceilalti sfinti sunt pomeniti în zilele mortii pământesti, căci aceasta presupune adevărata nastere crestină: Învierea.  Ne înveselim în această zi, autentica zi a Femeii, căci Maica Domnului e mama noastră, a tuturor, e întruchiparea Iubirii, a maternitătii, a bunătătii.  

Le urez tuturor celor care portă numele Fecioarei Maria, Izvorul cel Pur al Vietii, fericire, viată lungă si mântuire! De asemenea, le doresc tuturor doamnelor si domnisoarelor, în această zi a feminitătii, să le fie viata plină de lumină duhovnicească si de rod, să trăiască multi ani cu bucurie aici pe Pământ si viata cea vesnică să o dobândească! 

duminică, 5 august 2012

Dimineată simplă de vară

Somnul cel mai dulce este cel de dimineată, când vise neterminate ne întorc de pe o parte pe alta...în lupta cu lumina, care încearcă să ni se strecoare, jucăusă, printre gene. Ce se compară, însă, cu orele cele mai fragede ale unei duminici în care reusim, totusi, să dăm credit razelor si aerului încă răcoros?

Cei dragi încă mai dorm si nimic nu mă cheamă, gugustiucii îsi proclamă armonios existenta, păstrându-mă în lumea copilăriei, concertul păsărelelor, intrat până acum în sunetele de fond, mă face să mă întreb unde oi fi fost până azi, câinii seriosi ai vecinilor îmi dau senzatia de stână apărată cu lătratul lor răgusit, iar clopotele bat nemurirea... 

Hey! V-ati trezit? V-as face o cafea, dar nu vreau încă să cobor din această fericită simplitate... Sau...de ce nu? V-ati pregătit cănile?

sâmbătă, 4 august 2012

Astern...


Astern…
la picioarele-Ti,
viata mea...toată,
Dar, Doamne!
Imediat
mi-o adun…
necredincios,
o îndes în ranită,
întunericul botit
o cuprinde
si iar mă-ntristez…
si iar Te caut.
Viata-mi iar Ti-o astern…
Primeste-mă, Doamne,
mereu!

Punte


Când un om la care tinem se întristează, intrăm în starea aceea exceptională în care ne-am face punte între el si fericire. Aceea e o stare de Iubire. Uneori…ne facem punte, dar el se vrea singur în tristetea lui, alteori ne întristăm noi si el se face punte… 

Tristetile, ca si bucuriile, sunt ocazii de a ne apropia… De sunt punte, iar omul nu trece, punte rămân. De punte omul se face, ori nu, zâmbi-i-voi în inima mea si voi păstra Iubirea.

luni, 16 iulie 2012

Plouă...

După atâtea calde seri și dimineti, după prea multe amiezi de foc, aseară ne-a vizitat...ploaia... E un spectacol senzațional să asculti plantele cum sorb viata revărsată din cer, să vezi tremurul de multumire al pomilor, să simți freamătul verde al ierbii în plină renastere, să-ti umpli plămânii cu aerul înmiresmat și curat al contopirii picăturilor cu pământul și cu roadele lui... Apa...iubirea presărată peste toate ființele, atât de uitată când o simțim și de dorită când nesfârșirea ei se ascunde pentru un timp inimilor noastre îngălbenite, vine peste noi...picătură cu picătură...și se aude azi sunetul sorbirii ei pasionale... Șșșșșșt! Sufletele noastre se adapă...frumos. :)

duminică, 3 iunie 2012

Statornicie



Se întâmplă uneori să te simti trădat, la bine cu rău să ți se răspundă, la zâmbete cu dezgustat chip, iar mâna-ntinsă prietenos, mușcată să-ți fie... Furtuni în mintea-ți se ridică și gheață în rafale pe țeava gândului freamătă cu nerăbdare...

Când gândul bun e pe cale să se stingă, când zâmbetul să cadă stă, lăsând încruntat chipul tău, când vorba se-ntețește și pumnul ți se strânge...tot ce ai de făcut e să REZIȘTI. Furtuna va trece și liniștea cea de sus va umple iar profunzimile sufletului tău, mintea ți se va limpezi și zâmbetul vă reapărea. Totul e să reziști. 

duminică, 27 mai 2012

Outsider











Simtindu-mă 
peste tot
si nicăieri 
acasă...
Mi-e prea putin
si...uneori...
prea mult.
În trecere 
pe-aici...
armonios...
vă salut

duminică, 20 mai 2012

Sfintii din inimile noastre

Biserica "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Ghimbav este tot mai aproape de sufletul meu. Îmi aminteste de catedrala din Cluj si de cea din Sighisoara, una a studentiei, perioadă în care inima îmi vibra pentru prima dată cu adevărat crestineste, iar cealaltă din copilăria trupului si a sufletului. Gândul la catedrala din Sighisoara îmi ridică pe valul memoriei afective momentele frumoase ale cununiei, ca si strădania bunicii mele de a mă aduce, copil fiind, la biserică...în vremuri atee...

Pentru toate aceste amintiri si Dumezeu mai stie pentru ce, am intrat iar în biserica din micutul oras. De prima dată când am păsit aici...am observat în partea din dreapta...pictura care-l reprezintă pe Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare. Toată pictura este frumoasă, iar biserica este impresionantă prin arhitectura sa fizică, dar si prin cea a trăirii duhovnicesti, însă privirea mea rămâne mereu asupra chipului acestui sfânt, născut în anul 354, foarte învătat, ajuns la curtea împărătească si retras apoi în pustie, devenit una dintre figurile reprezentative ale Patericului Egiptean. Privindu-i chipul... Hmmm... Pe cine vedeti voi în această icoană? Cu sau fără voia lui... pictorul ne-a adus în fata ochilor imaginea părintelui Arsenie Boca, iar inimile noastre si-au amintit sfintenia sa.  Părintele Arsenie, cel atât de iubit de popor si urât de autoritătile atee, nici astăzi nu este privit altfel, asa cum se întâmplă si cu alti sfinti prigoniti de regimul dictatorial anticrestin. De ce oare? Îmi amintesc cuvintele lui Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor: Ateismul va fi învins, dar să fiti atenti cu ce va fi înlocuit! 

Din fericire, în România mai sunt biserici vii si oameni care ne ajută să păstrăm amintirea sfintilor recenti si vesnici, dincolo de vâltorile sau de băltirea din spectrul mult sau mai putin politic.


duminică, 6 mai 2012

Pacea, dreptatea si iubirea...

Pacea si dreptatea vin de la Dumnezeu... După Înviere, când s-a arătat apostolilor, Hristos i-a salutat: "Pace vouă!" Apoi, Sfântul Serafim de Sarov ne-a dat sfatul: Dobândeste pacea, si mii de oameni din jurul tău se vor mântui”. Pacea este, deci, de la Dumnezeu. Dreptatea, asisderea. În psalmul 98 citim că însusi Dumnezeu a întemeiat dreptatea. De ce oare ne spun atunci părintele Arsenie Papacioc si Sfântul Ioan Scărarul că "pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea"? De patru ori mai mare... Asa o fi fost mereu si asa va rămâne? 

Părintele Valerian, fostul actor Dragos Pâslaru, prin curtea Mănăstirii Frăsinei...ne spunea că noi, crestinii, suntem în trecere pe aici, prin lume. Venim dintr-o lume a dreptătii si a păcii, a iubirii si acolo ne vom întoarce. Acolo...pacea si dreptatea sunt infinite, deci egale. Între noi, însă, atât dreptatea, cât si pacea sunt percepute în logica omenească, inteligibilă... Dreptatea, cea cu capul spart, suferă din ce în ce mai mult...si o găsesti ascunsă si timidă. Dacă pacea noastră ar rămâne egală cu dreptatea, cât război ar fi în noi? Probabil că ne-am autodevora. De aceea, înfometati de dreptate, avem doar sansa păcii interioare, neconditionate, cea în care primim succesul ca si insuccesul, câstigul ca si pierderea, lauda ca si insulta... 

Pacea este, deci, pasaportul nostru spre lumea Dreptătii, iar Iubirea e tintă si îmbrătisare. În Pace, colt de Rai răsare în jurul nostru, presărat cu Iubirea cea în toate formele, de sus izvorâtă si revărsată asupra semenilor celor iubitori si neiubitori. Si, pentru că pregustarea Raiului e cea care ne dă puterea de a rezista discrepantei dintre pace si dreptate, i-am primit în dar pe toti cei pe care îi iubim si care, iubindu-ne, păsesc împreună cu noi, mai timid ori mai îndrăznet, pe Cale. 

Păsim împreună... Nu suntem niciodată singuri. 

marți, 1 mai 2012

Păpădia si savoarea gestului simplu


Priviti-o! Are un galben extrem de frumos, care ne încântă privirea, mai ales în combinatie cu verdele. Nu e deloc pretentioasă, umple câmpurile cu frumusetea sa simplă si pătrunzătoare. Efectele sale curative sunt peste tot lăudate. În plus, le dăruieste copiilor "fluierice" si miniparapante ingenioase. Cine nu nu-si aminteste cum lua în copilărie codite de păpădie si, spunând formula magică: "Păpădie, die,/ fă-te fluierie!/ Că de nu te faci,/ Te dau la gândaci!", îsi făcea un instrument amar care scotea sunete de trompetică? Cine nu a suflat măcar o dată, încântat, o păpădie care tocmai si-a asezat semintele în parapante, asteptând vântul binefăcător care să le împrăstie pe câmpii ori pe dealuri însorite? Cu o emotie de început de lume, ca un generator de vânt primordial si dătător de viată, cine nu simtea bucuria lansărilor semintelor cu parapantele magice si, totusi, atât de firesti? Păpădia face parte din copilăria noastră, e un element esential, fără de care, acum, ne-am simti în nesigurantă, ca atunci când vezi locul gol, ori schimbat, în care, demult, fusese căsuta bunicilor. 

Cu toată frumusetea ei, însă, păpădia, această atât de dăruită si de generoasă plantă, a intrat în banalitate. Trecem pe lângă ea aproape fără să o observăm, prăfuiti de grijile zilnice, uneori în căutare de flori rare. În snobismul nostru, căutăm plante foarte pretentioase si zgârcite în daruri, care au ca principale calităti raritatea si autocentrarea. Generozitatea păpădiei esuează în mintile noastre într-un ocean de indiferentă. Apreciem ceea ce este rar si costă mult, uitând că Dumnezeu e boier si ne dăruieste din belsug tot ceea ce e spre binele nostru. 

Ati încercat vreodată să-i dăruiti unei persoane dragi o...păpădie? Eu am făcut-o...în copilărie. Ba chiar un buchet am adunat si i l-am dăruit mamei. S-a bucurat mama si am învătat atunci că păpădia e frumoasă. Mai multi copii am văzut adunând păpădii. Nu stiu dacă azi, pervertit fiind de influente ipocrite, as mai avea curaj să dăruiesc cuiva un astfel de buchet. Copiii au acea puritate iubitoare de adevăr, căci nu mult a trecut de când sufletelele lor au coborât din locul frumusetii. Copiii, albinele si oamenii care iau viata în serios, cu toate darurile care o însotesc, iubesc păpădia si apreciază generozitatea cu care ea se deschide celorlalte fiinte. 

Mă duc să culeg păpădii. Depănând amintiri...aici...cu voi...mi-am amintit că frumusetea e în grădina noastră si că fericirea e capacitatea de a aprecia darurile din fiece clipă. 

luni, 30 aprilie 2012

Dor de Rai

Când un suflet
a coborât în copil,
un alt suflet
i-a trimis,
ca să-i tină de dor,
o floare.

Pe ochi de apă...
un lotus boboc,
timid,
s-a deschis...
când un alt suflet,
într-un alt copil,
întrupatu-s-a.

Pluteste frumos
floarea de lotus,
culoarea Raiului
păstrând.

Sunt flori mii
în viata mea
si-n a ta,
in vietile lor,
multicolore,
dar toti tânjim
după albul
luminos
al lotusului.

E în el
fericirea Edenului
si zâmbetul lin.

Bătrân...
când urcă...
un suflet...îl lasă
de dor.

I-l va aduce,
însă,
un alt suflet,
căci locul său
între cele îngeresti
se află.

marți, 24 aprilie 2012

Un spectacol înăltător al Corului Unison

Din prima clipă în care am citit că Biserica Ortodoxă "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Ghimbav va găzdui concertul Corului Unison am luat decizia de a merge. Nu sunt un meloman si mi s-a spus deseori că n-am ureche muzicală, dar mi se părea firesc să merg. Simteam pasiunea si fascinatia pe care le trăiesc si le revarsă, la unison, si mari si mici. Am văzut fotografii si filmulete pe net despre acest cor si ceva îmi spunea că, dincolo de imagini, e viată autentică. Atât de putini si atât de rar trăiesc autenticul, încât as merge oricât să-l întâlnesc. Din fericire, uneori e atât de aproape. În astă seară l-am întâlnit în Ghimbav. Curtea bisericii s-a transformat într-o parcare generoasă, dar neîncăpătoare. Dacă eram într-un desen animat, puteam să parchez, căci încercam, negresit să o asez pe cant. În realitate, însă, am parcat chiar lângă scări, lăsând un spatiu suficient oricărui sofer priceput. Cum în România nu există soferi care să se creadă nepriceputi, am mizat pe faptul că nu voi fi, totusi, detestat sau că, măcar, nu voi afla. Cine, însă, credeti că era atent la locul în care parcam eu? Ati ghicit! Nimeni. Puteam să parchez si tancul pe cea mai fitoasă masină si nimeni nu se scandaliza, căci Corul Unison absorbea toată atentia oamenilor. E un spectacol extraordinar să vezi copii atât de disciplinati cântând chiar la unison si un dirijor atât de nonconformist, cu uimitoare miscări de chirurg, totusi, invocând si coborând bucuria în formă pură, ridicând  sufletele si desenând zâmbete pe chipurile celor prezenti. 

Oamenii pasionati ne aduc un colt de Rai prin tot ceea ce trăiesc si, dăruindu-se artei, ne înaltă pe toti. E înăltător să simti atâtea suflete vibrând, atâtia oameni miscându-se ca unul si atâtea glasuri încântând, toate cu bucurie si întru bucurie. La sfârsit...freamătul copiilor revărsându-se către profesorul lor, ca o multumire si ca o îmbrătisare de grup, ca un ocean de recunostintă, ocean în care s-a adunat si toată admiratia publicului...freamătul acela...tineresc si entuziast mi-a rămas adânc întipărit în memorie. 

A fost o seară minunată! Multumesc, Unison si tuturor OAMENILOR lui, de toate vârstele! :) 

duminică, 22 aprilie 2012

Pace vouă!





Sfânta Evanghelie după Ioan


19.Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!
20.Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.
21.Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
22.Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
23.Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.
24.Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
25.Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
26.Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
27.Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
28.A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!


În timpul unei predici, părintele din parohia noastră a spus: "După ce Hristos a fost răstignit si îngropat, a Înviat si s-a arătat ucenicilor, în prima zi a săptămânii si după 8 zile, cu salutul Pace vouă!. Nu i-a întrebat unde au fost, de ce au fugit, de ce s-au lepădat... Doar atât le-a spus: Pace vouă!" 

Duminica Tomei mi-a fost mereu dragă. După Înviere si după Săptămâna Luminată, pacea rămâne si în sufletul necredinciosilor celor cu căutare sinceră, iar răspunsul tuturor, mai devreme sau mai târziu, va fi: Domnul meu şi Dumnezeul meu! 

marți, 17 aprilie 2012

Si ei sunt România

Astăzi am vizitat Biserica Fortificată din Viscri... Aer medieval, miros de lemn vechi, istoria la ea acasă... Cel mai mult, însă, m-a impresionat atitudinea pe care doamna care ne era ghid o avea fată de tigani. Sunt în sat 300 de membri ai acestei etnii, oameni integrati în comunitate si care nu comit infractiuni. Mi-am amintit atunci de discutia pe care am avut-o cu câtiva cetăteni veniti din Austria cu privire la problemele pe care noi presupuneam că le-ar avea ei cu tiganii. Nici vorbă de asa ceva. Austriecii îi priveau ca pe unii care au obiceiurile lor proprii, ca pe niste nomazi uneori, dansatori, dar cetăteni austrieci fără probleme de integrare. Nici urmă de dispret sau de revoltă în glasurile lor. Mai degrabă simpatie.

Cum se face că tiganii din Viscri si cei din Austria nu sunt niste paria, pe când în societatea românească a crescut demonul marginalizării celor din această etnie? Cum de cultura superioară nu a influentat cultura celor atât de dispretuiti? Sau a influentat-o? Furtul, smecheria ieftină, "descurcăreala" le întâlnim atât la tigani, cât si la români si încă la multi altii. Lipsa de disciplină ne caracterizează si uneori ne si lăudăm cu ea. Nesimtirea e la ea acasă în blocuri, în case, pe străzi, în magazine, în piete... De ce ne plângem de tigani, când bârnele din ochii nostri stau neatinse? 

Mda... Poate că avem nevoie de tigani ca să dăm vina pe ei pentru tot ceea ce noi nu suntem în stare să facem bun, pentru tot ceea ce înseamnă esec, furtisag, minciună... În realitate, un popor care îi valorizează pe ceilalti se valorizează si pe el. Încercând să căutăm calităti la cei apropiati, vom găsi și între noi ceea ce e mai bun si vom lăsa binele să crească. Facem parte dintr-un popor frumos, crescut în spirit crestin si avem capacitatea de a ne reveni din indiferenta, ori chiar din dezgustul pe care le avem chiar si fată de ceea ce e bun în fiecare dintre oameni, indiferent de nationalitate, de culoarea pielii sau de locul de bastină. Nu suntem atoatestiutori, iar omul e o comoară de mistere. Cunosc multi tigani si am văzut că pot fi foarte sufletisti. Stiti că, în miez de noapte fiind, am rămas cu masina în drum, foarte departe de casă? Ghiciti câti dintre cei care au oprit să mă ajute erau tigani? Toti, să stiti! Si...surpriză! Nu m-a tâlhărit niciunul. Celelalte calităti vă las pe voi să le descoperiti! Aveti nevoie doar de atitudine pozitivă. Amintiti-vă că Dumnezeu a spus să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi însine! A spus cumva si "dacă nu e tigan"? Hmmm... Parcă nu... Nu-i asa?

sâmbătă, 10 martie 2012

Ce rămâne...


Viata omului se poate schimba brusc... O greseală, o clipă de neatentie, un sir de alegeri eronate, ghinionul uneori, alteori succesul, inspiratia, ajutorul sperat sau nesperat ne pot întoarce planurile peste cap. Cică Woody Allen ar fi spus: "Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i ce planuri ai!" Prima dată când am citit asta mi-am spus că Dumnezeu nu e cinic, deci nu va râde de planurile noastre, dar apoi mi-am dat seama că nu de cinism ar fi vorba, ci despre umor părintesc, de umorul Celui care râde cu tine si suferă alături de tine, dar care vede dincolo de veseliile si tristetile acestei lumi, dincolo de împliniri si de tragedii, dincolo de toate aparentele si de zbaterile noastre cotidiene. Ne străduim să avem dreptate, să accedem la un post mai bun, să obtinem un ban în plus, să fim mai apreciati... Pe drumul nostru, însă, uităm ceea ce părintele Arsenie Papacioc ne-a spus: "Pacea e mai mare decât dreptatea de patru ori." Hmmm... Dacă mai punem la socoteală că dreptatea fiecăruia dintre noi e relativă, îndoielnică uneori, că această relativitate ne desparte si ne învârtosează inimile, în timp ce pacea readuce echilibrul, armonia, ba chiar si dreptatea, îmi doresc si eu să  aleg pacea... 

Sfântul Serafim de Sarov ne îndemna să dobândim pacea, consecinta fiind că mii de oameni se vor mântui în jurul fiecăruia dintre cei care vor reusi. Hmmm... Si noi...care eram tentati să dăm vina pe toti ceilalti pentru războiul din noi sau dintre noi... Directia era bună, dar sensul era gresit. :)) Cât de usor o fi, însă, să dobândim pacea interioară prin fortele noastre? Ne dă răspunsul părintele Rafail Noica: "Nu-i greu deloc. E imposibil." Solutia, ne linisteste părintele, e să ne amintim făgăduinta Domnului: "cele ce sunt cu neputintă omului, sunt cu putință la Dumnezeu" si să căutăm, prin rugăciune si prin luare aminte, să primim, să înmultim si să împărtim darurile iubirii, întelegerii si iertării. 

Da, viata noastră se poate schimba brusc... Tot ce ducem cu noi si tot ce rămâne cu adevărat e iubirea. Să trăim, dară, iubirea! :) 

sâmbătă, 3 martie 2012

Zboruri si zboruri

Mă străduiesc să scriu un articol... Am ratat de două ori... Las cu greu la o parte frustrarea pe care o resimte tiganul cu coatele tocite  pe băncile scolii atunci când trece prin fatza palatului bulibasei...  În România e destul de greu să urci în mod cinstit. Întreb, însă, cum ne păstrăm dorinta de a urca?  Sau...de ce am mai urca? Zborul razant...e permis, dar cu grijă la înăltime... Până la urmă...cei mai multi oameni trăiesc la poalele muntilor.

Si...totusi...zborul e permis. Nimeni nu poate să-l oprească, nimeni nu poate să-i pună conditii, dacă...e zbor adevărat. Urcând...spre adevărul tău, spre înăltimea spiritului si spre iubire, păstrând adevărul cel dintâi, nimic nu te poate opri.

Oamenii frumosi sunt cei care te ridică doar cu un zâmbet, care îti sunt aproape mereu si pentru care simti că îi iubesti pe toti ceilalti. Zborul lor e si zborul tău. Îi prinzi de mână si nu întelegi de ce ai vrut să-ti faci un palat ca al bulibasei, de ce te-ai agitat si ai sperat în zadar, când fericirea e atât de aproape, iar zborul atât de firesc. Omul e făcut să plutească pe aripile îngerilor. De ce vrea să se lege de pământ?  Nimic mai frumos decât omul care păstrează vii chipul si asemănarea Lui Dumnezeu.

Să  zburăm, dară, oameni frumosi! Urcusul e preocuparea celor căzuti. Cu aripi sau încă fără... 

luni, 20 februarie 2012

Rafael, chipul frumos al Codlei

Când intrati într-un oras, nu-i priviti doar clădirile, străzile, magazinele si parcurile, ci căutati la fetzele oamenilor! Nimic nu e mai fascinant decât chipul omului. Îi vedem zâmbetul, bunătatea, îi citim dragostea sau, din contră, încrâncenarea, împietrirea, împotmolirea în rele. E oglinda armoniei interioare, iar frumusetea lui nu e înscrisă în cataloagele de modă, nu apare în reviste, ci e o expresie a sufletului si se întipăreste în inimile trăitorului.

Locuiesc în Codlea de vreo 14 ani si am descoperit-o încet, în ultimii ani mai intens, iar de un an mi-e extrem de dragă. Am descoperit aici atitudine civică si demnitate, m-am mândrit că ne-am apărat spitalul si pădurea, dar, mai presus de toate, am descoperit aici OMENIE SI PROFESIONALISM. Codlea, spre deosebire de alte comunităti, are grijă de persoanele cu dizabilităti si nu doar de cele din perimetrul ei, ci primeste si brasoveni, ori oameni din împrejurimi. Fundatia Rafael este fatza cea frumoasă a Codlei, chipul ei transfigurat de bunătate si de iubire fată de semeni. Înfiintată prin înfrătire creștină, sustinută cu altruism de comunitate si de partenerii olandezi, fundatia asistă persoanele cu dizabilităti si nu oricum, ci cu un impresionant devotament si cu profesionalism. Treceti într-o zi pe la sediul ei si vă veti contamina cu dăruirea si cu eforturile personalului si ale beneficiarilor, veti fi impresionati de tot ceea ce dăruiesc acesti oameni. Vă veti întoarce mai bogati si veti sti să pretuiti bucuria de fiecare zi. Rafael e o lectie de viată si de agregare umană.

Codlea aceasta a noastră e mai frumoasă cu Rafael, e mai bună când si noi suntem mai buni si e orasul fiecărui locuitor, indiferent de etnie, provenientă geografică sau preferintă politică.

vineri, 17 februarie 2012

Codlea cea cu vino-ncoa'

Codlea este un oras viu... Întâlnesti aici România efervescentă, cu toată savoarea ei. Dacă la început o vedeam ca pe o comună mai mare, cu o populatie heterogenă, cu o conflictualitate latentă si lenesă, în timp a început să-mi placă. Manifestările civico-jurnalistico-politice au scos în evidentă figuri publice interesante, de la poeti saltimbanci, la scriitorasi de blog si de ziar, protestatari de prestigiu, politicieni mono, bi, multicolori sau apolitici, ziaristi impartiali ca tot românu'... Ce mai... Codlea e pitorescul rural cu fard de municipiu, locul în care, vorba unei doamne la fel de fascinate de această localitate, ici vezi un Mercedes, colo o vacă...

Da, da, da... Iubesc Codlea!

Vorba locuitorului de facebook: "like", "big like". :)) Câtă energie!!!

duminică, 5 februarie 2012

România, ia-ti copilul în brate! Roșia Montană plânge după tine





La Regele Solomon au venit două femei. Amândouă au născut, dar uneia i-a murit copilul și s-a gândit să-l fure pe al celeilalte, în timp ce aceea dormea. Când s-a trezit, mama și-a dat seama că nu mai era copilul lângă ea și l-a cerut înapoi. Cum nici una nu ceda, au apelat la judecata înteleptului rege. Solomon a dat poruncă să fie tăiat copilul în două, astfel încât fiecare femeie să primească câte o jumătate de copil. După reactia femeilor si-a dat seama care era mama cea adevărată, căci a fost gata să facă orice pentru a-i salva viata copilului, în timp ce mama cea falsă a încuviintat uciderea.

Probabil că vă voi scandaliza, dar mi-am amintit această pildă în timp ce urmăream manifestația publică a ecologiștilor care apără Roșia Montană.Unul dintre vorbitori le-a spus bucureștenilor: "Ziceti dacă nu vă trebuie frumusețea Roșiei Montane, că o dăm ungurilor!"Poate că am citat aproximativ, dar ideea aceasta era. Din câte stiu eu, ministrul maghiar are acum un cuvânt important de spus, iar UDMR este singura formațiune politică parlamentară care are o părere clar exprimată în problema exploatației miniere de acolo și în favoarea bunului simt. De asemenea, nationalistii și ecologiștii români au iesit în stradă ca să apere Rosia Montană. Cu alte cuvinte, au rămas în picioare cei care iubesc acest tărâm, indiferent dacă sunt români sau maghiari.

Privesc emisiunea domnului Tatulici referitoare  la acest subiect.Scârboasă emisiune! Pe oamenii aceia îi înteleg, mineri săraci, dornici să muncească, nu iau în calcul efectele, dar ceilalți sustinători ai proiectului îmi par niste jalnici profitori, în plină prostituție profesională.

Cei care iubiti Ardealul, fiti mame bune si nu-i doriti otrăvirea! În rest, e doar gargară patriotardă. Cântati cu o mândrie de fanfaroni: "Noi suntem români, noi suntem români", dar drama Rosiei Montane, cea de la Roșia Poeni vă sunt străine. Doar câtiva oameni frumosi mai luptă cu dragoste pentru acest tărâm românesc. De ce, totusi, România se poartă ca o mamă falsă? De ce nu-si ia copilul în brate și îl lasă pe mâna unui tată betiv si a unor otrăvitori cu vorbe mieroase?