sâmbătă, 30 aprilie 2011

Filiatii pentru dezastrul nostru

În astă dimineată, trenurile care ajung sau pleacă în/din Gara de Nord au zeci sau chiar sute de minute întârziere. Parcă o si văd pe doamna ministru al transporturilor ridicând o sprânceană si pregătind noi disponibilizări. Nu, nu subfinantarea cronică, nu incompetenta managerială, nu promovarea pe criterii politice sunt de vină...ci, bineînteles, faptul că sunt prea multi angajati.

În sănătate, în politie si în majoritatea domeniilor e urmată aceeasi schemă: politruci, incompetentă, subfinantarea sistemului, deturnare, ineficientă, concedieri, politruci mai plini de ei însisi, deturnare si mai mare, subfinantare extremă, noi disponibilizări, faliment... Tristul cerc vicios...

Oamenii ăstia nu au decât foarfeci. Micul croitoras s-a lăudat că ne va face haine pe măsură, dar ne-a tăiat prea mult din pantaloni, mânecile ne sunt si ele scurte, suntem rupti în fund si în coate si acum îsi ascute instrumentele ca să mai taie din noi olecută, că altfel nu o scoate la capăt...

Revenind la doamna ministru al transporturilor... Actualul presedinte a stat si el pe acel scaun... Îmi aduc aminte de ceea ce-mi spunea un interlop celebru din Brasov…Tatăl lui fusese condamnat pentru vreo două omoruri, iar fiului său i s-a spus, încă de când a început să comită primele infractiuni, că el s-a născut ca să termine ceea ce părintele lui nu a reusit. Prin urmare, interlopul nostru nu se simtea un simplu răufăcător, ci un om care avea o misiune pentru care a fost născut. Acceptă orice oprobriu, nu-i pasă de nicio huiduială, de niciun contraargument, nu are îndoieli, pentru că omul se simte "ales". Doar că...nu prea stie încotro.

Filiatia asta...în politică si...în lumea interlopă...ucide si nu lasă remuscări. Doar...durere si dezastru.

marți, 26 aprilie 2011

Picături de Rai











E miez de primăvară si mugurii plesnesc de bucurie-nmiresmată. Nicicând în an mai mare veselia, nicicând mai instabilă fericirea... Grăbită, natura ne strecoară daruri multicolore si minunat parfumate, picături de Rai si pregustări ale nemuririi... Deloc întâmplător, sărbătorim în aceste zile divina promisiune a fericirii statornicite. Ce face sufletul în fata celestei făgăduinte? Cum primim Jertfa si Învierea Domnului? Întâlnim aici, în atitudinile noastre, dramatica prăpastie dintre necredintă si credintă: disperata adulmecare a fericirii si trăirea ei încă din primăvara sufletului. 

Simtiti miresma? Vedeti frumusetea multicoloră a florilor din inimile tuturor? Bucurati-vă! Hristos a înviat! Păstrati lumina Învierii si parfumul Iubirii! Fericirea e un mugur din inima fiecăruia si stă să se deschidă. Nimic mai frumos, nimic mai viu! Zâmbiti! Asa! :) 

vineri, 15 aprilie 2011

Codlea reunită

Codlea... Dacă te apropii de ea dinspre Brasov, te simti salutat elegant de Măgura, dacă vii dinspre Sibiu, retina ti-e scăldată în marea verde si privirea îti joacă pe valurile ascutite ale brazilor. Esti, apoi, întâmpinat de blocuri, dar ai acces si la istoria clădirilor vechi, depozitare ale atâtor experiente de viată... Priviti o astfel de clădire! Câti or fi iubit acolo, câte sperante s-au înăltat prin acoperis, câte lacrimi s-or fi rostogolit, câte trădări si remuscări or fi străbătut sufletele celor care le-au locuit?

Eterogenitatea celor care o populează, dinamica extremă a locuitorilor, apartenenta la etnii si la religii diferite, toate acestea par să fie premisele existentei unei comunităti fărâmitate. 12 ani am avut această senzatie...până când...am văzut Asociatia Pro Codlea reunind si valorizând, în timpul unui spectacol, diverse valori culturale. Brusc, am avut senzatia că trăiesc într-o comunitate bogată spiritual si frumos crosetată, cu diverse motive.

Implicarea socială a Asociatiei, atât în proiecte de protejare a mediului, cât si culturale, ori de loisir, emulatia pe care e capabilă să o provoace, m-au atras spre acest motor civic al orasului. Simt că acest oras e viu si că manelismul se usucă încet-încet. 

Ceea ce, însă, mă face să fiu încântat de acest oras, e tineretul lui. Într-o tară cocosată de greutăti, de lenevia intelectuală si civică a locuitorilor ei, tinerii acestui oras, alături de cei cu mai multi ani în urmă, au sărit în apărarea spitalului. Când vârstnicii se luptă pentru un spital e explicabil, căci bolile le dau târcoale, când adultii reactionează si ei, e la fel de natural, căci sunt constienti de ceea ce înseamnă un oras fără spital, dar când vezi adolescentii si tinerii iesind în stradă pentru un astfel de ideal, e impresionant. Nu ies pentru burse, nu ies pentru alocatii, nu ies pentru ceea ce au nevoie stringentă acum, ci pentru demnitatea si sănătatea codlenilor. 

Codlea face ceea ce încă nu face tara. Codlea trăieste si o face frumos.   

(articol scris pentru publicatia Cydinum)

duminică, 10 aprilie 2011

Primăveri întârziate

Ninge iar si îmi amintesc de iarnă, chiar dacă e primăvară... Statul devine din ce în ce mai opresor, oamenii din ce în ce mai disperati sau de inerti si îmi amintesc de comunism, chiar dacă au trecut 21 de ani de la Revolutie.

Florile au iesit, au îmbobocit si s-au desfăcut frumos, dar rafale de vânt si de ninsoare le tulbură zâmbetul. O nouă generatie a crescut după comunism, dar securistii de ieri, comunistii si chiar utecistii, care-i priveau cu jind pe idolii lor bolsevici, mai conduc România si o prigonesc, furând laptele bebelusilor, concediile mamelor, sansele tineretului, locurile de muncă ale adultilor si pensiile vârstnicilor.

Furtuni năprasnice se abat asupra tării... Presedintele ne spune să nu facem caz de faptul că ne pleacă atâtia oameni de valoare din tară, goniti de foame si de disperare...

Florile sunt călcate în picioare si rămân mărăcinii... Oamenii buni sunt umiliti si pusi la zid, iar tara e condusă de mediocrităti ipocrite.

România e o grădină plină de buruieni. Florilor si plantelor roditoare li se explică de ce trebuie să primească mai putină apă, de ce au acces la tot mai putine resurse. Oare de ce nu înteleg, de ce nu mai văd soarele sperantei? Poate pentru că buruieni mari le-au năpădit?

Veni-va primăvara cea adevărată, când românii îsi vor plivi grădina si buruienile vor fi aruncate la cosul de gunoi al istoriei, cei mediocri vor sta la locul lor, iar oamenii cu adevărat valorosi vor avea si ei o sansă.

Până atunci, să nu ne ascundem după perdelute crosetate, ci să plivim în jurul nostru, atât cât putem, să spunem răspicat si fără teamă adevărul si să ne croim drumul cu curaj! Asta e tot...deocamdată.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Codlea e un oras viu

Astăzi a avut loc în Codlea o nouă demonstratie pentru apărarea spitalului... Am văzut disperarea la ea acasă. Femei, copii, bărbati...Români, maghiari, germani, tigani... Tineri si vârstnici... Toti s-au făcut pumn si au lovit în masă. "Nu se mai poate!!!".

Ceea ce m-a frapat a fost agresivitatea jandarmilor. E drept, îsi făceau datoria... La fel de drept este si că unii aveau bun simt, dar altii îi incitau pe oameni, îi amenintau, îi înghionteau si îi împingeau teribil. Nu am simtit că sunt doar scuturi umane, ci si agresori. Nu pot să nu mă întreb: de ce atâta violentă într-un oras atât de mic? Ce se putea întâmpla? Ce ar fi putut face protestatarii? Strigau un timp pe DN1 si apoi plecau acasă. Măsuri legale oricum luau jandarmii. De ce au simtit nevoia să intimideze, de ce a venit un ditamai general?

Mă uitam si nu am putut să nu-i spun unui jandarm: "Nu e ciudat că ati ajuns să-i apărati pe cei obisnuiti să încalce legea de acesti oameni?" Omul a clipit aprobator.

Pe după perdele, unii codleni priveau îmbrâncelile. M-am simtit ca pe vremea lui Ceausescu. Teama rezistă, dar furia creste. Solidaritatea se coagulează si ea. Stiti că săcelenii au venit în sprijinul codlenilor? Să fie primit!

După demonstratie, au încercat jandarmii să găsească un lider pe care să-l facă responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat, desi stiau prea bine că pe oameni i-a adus DISPERAREA în stradă si că cel pe care l-au învinuit nu a făcut decât să le tempereze furia si să dea logică si sens civilizat protestului spontan.

Codlea a fost azi un oras minunat, un oras viu si curajos, chiar dacă în România mai miroase a popor agresat.

vineri, 8 aprilie 2011

Din nou pe aripi de gând...


După experienta "Revistei de (re)integrare socială", mă întorc să mă odihnesc pe aripi de gând si să beau o cafea cu aromă de slovă. Multumescu-vă vouă, celor care m-ati păstrat în albumul cu amintiri. Să căutăm în vechea ladă! Sigur vom găsi câte ceva. :)