
Eterogenitatea celor care o populează, dinamica extremă a locuitorilor, apartenenta la etnii si la religii diferite, toate acestea par să fie premisele existentei unei comunităti fărâmitate. 12 ani am avut această senzatie...până când...am văzut Asociatia Pro Codlea reunind si valorizând, în timpul unui spectacol, diverse valori culturale. Brusc, am avut senzatia că trăiesc într-o comunitate bogată spiritual si frumos crosetată, cu diverse motive.
Implicarea socială a Asociatiei, atât în proiecte de protejare a mediului, cât si culturale, ori de loisir, emulatia pe care e capabilă să o provoace, m-au atras spre acest motor civic al orasului. Simt că acest oras e viu si că manelismul se usucă încet-încet.
Ceea ce, însă, mă face să fiu încântat de acest oras, e tineretul lui. Într-o tară cocosată de greutăti, de lenevia intelectuală si civică a locuitorilor ei, tinerii acestui oras, alături de cei cu mai multi ani în urmă, au sărit în apărarea spitalului. Când vârstnicii se luptă pentru un spital e explicabil, căci bolile le dau târcoale, când adultii reactionează si ei, e la fel de natural, căci sunt constienti de ceea ce înseamnă un oras fără spital, dar când vezi adolescentii si tinerii iesind în stradă pentru un astfel de ideal, e impresionant. Nu ies pentru burse, nu ies pentru alocatii, nu ies pentru ceea ce au nevoie stringentă acum, ci pentru demnitatea si sănătatea codlenilor.
Codlea face ceea ce încă nu face tara. Codlea trăieste si o face frumos.
(articol scris pentru publicatia Cydinum)
Frumos scris articolul! :) Acum ceva ani am fost si eu prin Codlea..
RăspundețiȘtergereAsa e, Claudiu, asta inseamna ca nu e totul pierdut!
RăspundețiȘtergereMa bucur sa citesc ca mai exista viata, traire, solidaritate undeva in aceasta tara.
RăspundețiȘtergere