Primăveri întârziate

Ninge iar si îmi amintesc de iarnă, chiar dacă e primăvară... Statul devine din ce în ce mai opresor, oamenii din ce în ce mai disperati sau de inerti si îmi amintesc de comunism, chiar dacă au trecut 21 de ani de la Revolutie.

Florile au iesit, au îmbobocit si s-au desfăcut frumos, dar rafale de vânt si de ninsoare le tulbură zâmbetul. O nouă generatie a crescut după comunism, dar securistii de ieri, comunistii si chiar utecistii, care-i priveau cu jind pe idolii lor bolsevici, mai conduc România si o prigonesc, furând laptele bebelusilor, concediile mamelor, sansele tineretului, locurile de muncă ale adultilor si pensiile vârstnicilor.

Furtuni năprasnice se abat asupra tării... Presedintele ne spune să nu facem caz de faptul că ne pleacă atâtia oameni de valoare din tară, goniti de foame si de disperare...

Florile sunt călcate în picioare si rămân mărăcinii... Oamenii buni sunt umiliti si pusi la zid, iar tara e condusă de mediocrităti ipocrite.

România e o grădină plină de buruieni. Florilor si plantelor roditoare li se explică de ce trebuie să primească mai putină apă, de ce au acces la tot mai putine resurse. Oare de ce nu înteleg, de ce nu mai văd soarele sperantei? Poate pentru că buruieni mari le-au năpădit?

Veni-va primăvara cea adevărată, când românii îsi vor plivi grădina si buruienile vor fi aruncate la cosul de gunoi al istoriei, cei mediocri vor sta la locul lor, iar oamenii cu adevărat valorosi vor avea si ei o sansă.

Până atunci, să nu ne ascundem după perdelute crosetate, ci să plivim în jurul nostru, atât cât putem, să spunem răspicat si fără teamă adevărul si să ne croim drumul cu curaj! Asta e tot...deocamdată.