marți, 1 mai 2012

Păpădia si savoarea gestului simplu


Priviti-o! Are un galben extrem de frumos, care ne încântă privirea, mai ales în combinatie cu verdele. Nu e deloc pretentioasă, umple câmpurile cu frumusetea sa simplă si pătrunzătoare. Efectele sale curative sunt peste tot lăudate. În plus, le dăruieste copiilor "fluierice" si miniparapante ingenioase. Cine nu nu-si aminteste cum lua în copilărie codite de păpădie si, spunând formula magică: "Păpădie, die,/ fă-te fluierie!/ Că de nu te faci,/ Te dau la gândaci!", îsi făcea un instrument amar care scotea sunete de trompetică? Cine nu a suflat măcar o dată, încântat, o păpădie care tocmai si-a asezat semintele în parapante, asteptând vântul binefăcător care să le împrăstie pe câmpii ori pe dealuri însorite? Cu o emotie de început de lume, ca un generator de vânt primordial si dătător de viată, cine nu simtea bucuria lansărilor semintelor cu parapantele magice si, totusi, atât de firesti? Păpădia face parte din copilăria noastră, e un element esential, fără de care, acum, ne-am simti în nesigurantă, ca atunci când vezi locul gol, ori schimbat, în care, demult, fusese căsuta bunicilor. 

Cu toată frumusetea ei, însă, păpădia, această atât de dăruită si de generoasă plantă, a intrat în banalitate. Trecem pe lângă ea aproape fără să o observăm, prăfuiti de grijile zilnice, uneori în căutare de flori rare. În snobismul nostru, căutăm plante foarte pretentioase si zgârcite în daruri, care au ca principale calităti raritatea si autocentrarea. Generozitatea păpădiei esuează în mintile noastre într-un ocean de indiferentă. Apreciem ceea ce este rar si costă mult, uitând că Dumnezeu e boier si ne dăruieste din belsug tot ceea ce e spre binele nostru. 

Ati încercat vreodată să-i dăruiti unei persoane dragi o...păpădie? Eu am făcut-o...în copilărie. Ba chiar un buchet am adunat si i l-am dăruit mamei. S-a bucurat mama si am învătat atunci că păpădia e frumoasă. Mai multi copii am văzut adunând păpădii. Nu stiu dacă azi, pervertit fiind de influente ipocrite, as mai avea curaj să dăruiesc cuiva un astfel de buchet. Copiii au acea puritate iubitoare de adevăr, căci nu mult a trecut de când sufletelele lor au coborât din locul frumusetii. Copiii, albinele si oamenii care iau viata în serios, cu toate darurile care o însotesc, iubesc păpădia si apreciază generozitatea cu care ea se deschide celorlalte fiinte. 

Mă duc să culeg păpădii. Depănând amintiri...aici...cu voi...mi-am amintit că frumusetea e în grădina noastră si că fericirea e capacitatea de a aprecia darurile din fiece clipă. 

3 comentarii:

  1. Liliana F.J:1 mai 2012, 17:01

    Aştept şi eu o păpădie, Claudiu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Tocmai ai primit-o si îti multumesc pentru asta! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu culegeam papadii din spatele casei, pe la 4-5 ani, ma tot certa bunicul ca stateam pe iarba si se temea sa nu racesc...bunica mi-a facut coronita din ele si eu ma credeam mare printesa...a papadiilor

    RăspundețiȘtergere