Noiembrie...

Nu am stiut niciodată care este rostul lunii noiembrie... Practic, în această lună nu e nici iarnă, nici toamnă. Avem parte doar de treceri nebune de la biciuiri ale lapovitei, la încălziri ciudate, apoi la ger, după care avem parte de o vreme lălâie...

Acum stiu... Pentru mine, luna noiembrie e cea pe care dau vina în această perioadă a anului. Da, da... E vinovată pentru anxietăti, depresii pasagere, indispozitii, esecuri... E vinovata de serviciu. Ce m-as face fără ea? :))))

Eliberare

"Mai avem patru ani de Băsescu." Acesta este gândul care m-a enervat azi dimineată. Am început să-mi număr anii cu mai multă grijă si nu mai vreau să pierd unii dintre ei. Apoi m-am gândit la oamenii din anii 30'. În acei ani si în cei de după au trecut printr-o criză, apoi prin două dictaturi, printr-un război, prin foamete, prin comunism... Unii au murit si nu nu au mai trăit deziluzia de după Revolutie si nici jalnica perioadă băsistă.

Sansa noastră este să ne restrângem orizontul de asteptări, să facem cât mai multe pentru ceilalti, dar să asteptăm cât mai putine de la oameni. Cu cât suntem mai putin interesati de satisfactii ale trupului ori de sclipiri ale trufiei,ne încorsetăm si ne prindem în chingi tot mai strânse.

Bucuriile sufletului sunt eliberatoare si vin din iubirea neconditionată, din credinta călăuzitoare si din nădejdea cea bună. Asa gândeam si asa simteam în timp ce mergeam spre biserică. Acolo am auzit pilda tânărului bogat si am înteles, o dată în plus, că lipirea sufletului de cele materiale aduce întristare si preocupări fără sens.

Eliberarea de vremuri, de preocupări caduce, de dorinte efemere, de trufasa luptă ne păstrează independenti si linistiti. Tot ce primim de la Dumnezeu si tot ceea ce le dăruim oamenilor revarsă bucurie asupra sufletului. Să primim, deci, darul divin si să-l împărtim cu toti cei dragi si, în diferite măsuri, cu toti cei pe care-i întâlnim....

Facem noi toate astea? Eu nu prea, dar tare mi-as dori.

Stiu, deci...stiu

Până de curând, conclusivul "deci", folosit la începutul discursului, era un semn al stângăciei, dar si al autosuficientei vorbitorului. Între timp, desele critici la adresa celor care trăgeau concluzii înaintea formulării ipotezelor au contribuit la controlarea fenomenului. Au apărut, însă, atoatestiutorii. Conclusivii s-au reîncarnat. "Ce se întâmplă..." (cu sensul de "vă explic eu...") Da, aceasta este introducerea reîncarnatilor. Îi auzim peste tot. Ei nu au îndoieli, nu caută adevăruri neexplorate. Menirea lor este să ne lumineze. Înainte de orice dezbatere, ei STIU ce se întâmplă si sugrumă din start orice schimb de idei. Tot ce si-ar dori este să respiri doar atunci când ei mai slăbesc strânsoarea si să întelegi ceea ce cred ei că se întâmplă.

Poate că oamenii chiar stiu ce se întâmplă, dar descurajează comunicarea, deci...mă lipsesc. A, chiar... Ati observat că foarte multi se feresc azi să mai folosească mult hulitul "deci", apelând la mult mai digerabilul "prin urmare"? Ce se întâmplă? :))

Atât de târziu...

E o duminică cetoasă... Nu am de gând să merg nicăieri... Vreau doar să mă odihnesc...departe de frământările săptămânii... Fac, însă, greseala de a nu opri televizorul. Adorm ascultând povesti penibile de si despre Elena Udrea si mă trezesc auzindu-l pe sotul sopranei Roxana Briban. Apoi apare Boc... Ne spune că si-a făcut datoria, că a dat afară nici el nu mai stie câti bugetari. Îmi amintesc de sărăcia oamenilor de cultură, de umilirea profesorilor... Triumfalism si tragedie, victoria nonvalorii asupra artei...

Ceatza e din ce în ce mai deasă... Elena Udrea a câstigat alegerile la care a participat singură. Ne spune că ar vrea să candideze mai des... Sopranei Roxana Briban i se aprind lumânări. Oamenii o plâng... Prea târziu, prea târziu...

Un dus rece, vă rugăm!

Îl văzurăti pe Soric? Încerca, bietul, să se dezvinovătească, dar s-a acoperit de penibil. Ce făcea interlopul? "Dădea bani la oameni." Si sefului politiei i se părea OK. Cămătăria e si ea o meserie de infractor de treabă. După Soricel ăsta, Nutu Cămătaru' ar putea fi fruntas în întrecerea de partid si de stat.

Nimic, însă, nu întrece în penibil ceea ce presedintele unei mici, tot mai mici părti a României a spus. Uitând care sunt criteriile de selectie în institutiile statului, în prezent pedeliste, presedintele s-a gândit să se răzbune nitel si pe protestatarii din septembrie spunând că oamenii care atunci au făcut striptis, aruncându-si chipiurile, acum s-au dezbrăcat si de caracter. Sau s-o fi referit la Roberta? Nu, nu... Nu cred. Nu făcea ea asa ceva...

Mă rog... Ideea e că Băsescu a produs cu bună stiintă o generalizare care nu-si avea locul. Nu cred că îsi imaginează nimeni că unul ca Soric a speriat cucuvelele din Cotroceni. Nici vorbă... Problema e alta. De sus, de la cel care ne minte cu nonsalantă, până la cel care închide poarta, institutiile sunt cârpite cu Sorici si Soricei, iar lumea nu mai reactionează, pentru că...pur si simplu ... etosul actual e si el un soric pârlit. Venite pe valul politic, peticele din soric virusează sistemul. Uneori sunt schimbate. Ce folos? Cu toate acestea, institutiile mai functionează...în ciuda lor...

Cât de rece ar trebui să fie dusul pentru ca nouă să ne vină mintea la cap si valorile să-si găsească locurile lor?

Eroul trist

Acest trecut si uitat 15 noiembrie mi-a amintit de un tânăr detinut... Istet, vorbăret, simpatic, cu un fond bun... Mă întrebam ce l-o fi făcut să comită infractiuni...

Într-o zi, l-am auzit povestind despre tatăl său. Le spunea colegilor că acesta făcuse puscărie multi ani, pentru omor. Tatăl infractor, fiul călcându-i pe urme... Tipic, nu? Ei bine, de data asta nu a fost chiar asa. Tatăl său, erou al protestelor din 15 noiembrie, a fost arestat de comunisti... Erou, mai apoi, al Revolutiei, răpus de gloante, s-a dus la Cer. Copilul, rămas fără grija, autoritatea si siguranta paternă, a pornit pe căi gresite.

L-am întrebat pe băiat de ce-l prezintă pe tatăl său ca pe un infractor, când el este un erou, un om cu care se poate mândri. "Credeti că ăstora le pasă că tatăl meu a murit în Revolutie, domnule psiholog? Ei îi apreciază pe criminali." Dramatic mi se pare, însă, că el însusi a ajuns să creadă si să simtă asta.

Mă întrebam... O fi doar o inversare morală individuală, una de grup infractional sau o tulburare a etosului contemporan?

P.S.: Acum doi ani am fost la Sighet. Am văzut numele tatălui inscriptionat pe peretele eroilor neamului. Sunt sigur că îsi priveste fiul din Cer si lăcrimează.

Sighisoara, dragostea mea

M-am născut în Sighisoara...în urmă cu...foarte multi ani. A fost întotdeauna un orăsel interesant... pentru turisti. Pentru noi, cei care-l vedeam zi de zi, care-i simteam mirosul, îl măsuram cu pasii si îl stiam pe de rost, era doar o asezare plăcută, cu oameni linistiti.

De la 17 ani am plecat din oras si îl vizitez periodic, iar privirea mea s-a transformat, încet-încet. Am ajuns să-l văd cu ochi încântati...de turist.

De câtiva ani îmi tot spun că voi merge hai-hui pe străzile medievalului burg, fără să mă gândesc la timpul petrecut astfel, la vizite pe care ar trebui să le fac... Pur si simplu...să mă las dus de pasi si de gând. Ei bine, s-a întâmplat... Fără să ne propunem, într-o seară ne-am trezit "parasutati" în centrul boemului oras. O bucurie copilărească ne-a cuprins si ne întreceam, atât eu, cât si sotia mea, să redescoperim locuri, să desprindem povestile lor si să i le dăruim micutului nostru.

Pe drumul care urcă spre cetate mă imaginam pe vremuri a fi un cavaler din vechime... Orasul cel cu aer învechit s-a scurs încet în istorie si fiecare clădire a înflorit, păstrându-si, în acelasi timp, atmosfera medievală. M-am reîndrăgostit de orasul copilăriei mele, de aerul său germanic, de bucuria românească de a trăi si a primi oaspeti, oglindite atât de bine si în meniul de seară: cartofi bavarezi cu cârnat alb, bere germană nefiltrată si deliciosul lichiu cu prune. Nicăieri lichiul cu prune nu are gustul atât de bun ca acela făcut în orasul meu.

Sighisoara... Oricât v-as povesti-o, mi-as simti prea sărace cuvintele. E mai simplu, mult mai simplu si mai plăcut să urcati în tren sau în masină si să-l vizitati voi însivă. Vă veti îndrăgosti iremediabil. :) Atentie! Creează dependentă!