La multi ani!

S-a mai dus un an. Niciodată nu am înteles de ce se bucură oamenii la limita dintre ani. Văzând explozia de lumină din Noua Zeelandă si explozia de chiote, sotia mea a pus aceste manifestări în balantă cu bucuria credinciosilor care au primit Lumina Sfântă la Ierusalim. Si acolo oamenii se bucurau, dar ei aveau un motiv real. E chiar ciudat că avem cam aceleasi reactii, în situatii diferite de viată.

Anul acesta, însă, da...în acest an mă bucur cu adevărat că-i trec limanul. Simt că pun stavilă unui an greu, tulburător, trist... Cineva spunea astăzi că si în 2011 va fi criză, iar un coleg i-a dat un răspuns foarte fain: "Da, mă, va fi criză si în anul următor, dar de data asta vom fi antrenati." Nu stiu cât de antrenati suntem, dar eu nu mă voi mai lăsa cotropit de spiritul acesta de criză. Au fost în istorie perioade mult mai grele si oamenii au răzbit. Om reusi si noi!

Să fim, asadar, sănătosi, credinciosi, iubitori si pregătiti să învingem! La multi ani, dragilor!

Mostenirea Sfântului Stefan

Sfântul Stefan... Primul mucenic al crestinismului... În timp ce era omorât cu pietre, sfântul se îngrijea de sufletele ucigasilor săi... „Doamne, nu le pune lor păcatul acesta!" Apoi, mii de martiri au întărit Biserica si trăirile noastre crestine, până în zilele noastre...

Nu pot să nu mă gândesc la ultimele cuvinte ale marelui Mircea Vulcănescu, cel care a murit în închisoarea comunistă de la Aiud: „Să nu ne răzbunati!" Apoi, viata sfântă trăită de Valeriu Gafencu, cel trecut la Domnul în închisoarea de la Tg. Ocna... Omul acesta avea o vorbă plină de iubire pentru fiecare om, chiar si pentru cei mai aspri si mai înrăiti tortionari... Alături de el, nenumărati sfinti, unii nestiuti, s-au dăruit Domnului si Tării...

Pământul românesc a fost udat din plin de sânge sfânt. De ce întoarcem capul în partea opusă? Ne rusinăm si batjocorim neamul acesta românesc si nu ne este rusine să o facem... Uităm că, doar cu câteva zeci de ani în urmă, ei s-au jertfit si nici nu stim de câte ori se roagă Lui Dumnezeu să nu ne pună păcatele pe care le facem...

Acestea fiind zise, vă urez tuturor să trăiti multi ani fericiti!

Crăciunul cuibului de cuci

E ziua de Crăciun si gestul electricianului care s-a aruncat de la balconul parlamentului încă mă tulbură. Lumea politică se pare că a trecut peste asta si ne urează să avem sperantă, răbdare si să fim solidari. Ca să se poată distra linistiti, politicienii încearcă să insiste pe patologia personajului dispus la suicid. Nu am nicio simpatie fată de cei care vor să speculeze, în beneficiul lor electoral, această tragedie, dar cred că nu putem nega semnificatia politică a gestului semenului nostru.

Am văzut că apar specialisti care acreditează ideea unei patologii, fără să aibă un diagnostic clar. Gestul mi se pare mai jalnic decât al politicienilor care îsi dau cu părerea. Cam asa s-a întâmplat si cu doamna învătătoare care era la un pas de moarte, cam asa făceau comunistii si cu protestatarii la adresa regimului. Mereu se găsea câte un psihiatru dispus să dea o semnificatie patologică gesturilor protestatare. Nu neg o tulburare a celui dispus la suicid, dar nu e cazul să bagatelizăm protestul. Asta, dacă nu vrem ca mâine să tranformăm România într-un ospiciu.

În Ajun, un gând bun

Aproape o lună...gândurile mele au zburat pe alte meleaguri. Am fost implicat profund într-un proiect care mi-a absorbit preocupările. Ca orice inconstant de rând, după perioade în care mă preocup intens de ceva, vine un timp în care mă ascund si astept să-mi treacă...

Tzuguiatul, însă, m-a scuturat nitel si, iată, am revenit. Sunt aici si vă urez „Crăciun fericit!”, dragi prieteni. Vă doresc să primiti, în astă seară si zi de zi, Darul cel bun si să vă bucurati de el!

1 Decembrie neelectoral

A trecut si ziua României si iar am fost patrioti... Am fost bombardati cu întrebări ale unor oameni care erau curiosi de ce mai rămânem în România. Mi-am adus aminte de gluma aceea cu medicul care l-a întrebat pe un pacient dacă i-a trecut vreodată prin cap vreun gând suicidar, iar la răspunsul negativ al pacientului a continuat întrebând: "De ce?".

L-am auzit pe Boc explicându-ne că democratia e consolidată în România si că lui i-au spus "structurile" să fie cel care primeste onorul.

A fost o zi în care Tokes a tinut doliu, românii au mâncat "traditionala" fasole cu ciolan, desi în fiecare an ziua României e în postul Crăciunului, Băsescu a dormit la sedinta OSCE si unii ne-au tot spus să fim mândri, fără să stim de ce.

Studentii care au strigat la Alba Iulia că Basarabia e pământ românesc au fost prezentati ca fiind niste turbulenti.

Cam asta a fost ziua României. Prea mică si prea tristă pentru o istorie atât de mare.

Noiembrie...

Nu am stiut niciodată care este rostul lunii noiembrie... Practic, în această lună nu e nici iarnă, nici toamnă. Avem parte doar de treceri nebune de la biciuiri ale lapovitei, la încălziri ciudate, apoi la ger, după care avem parte de o vreme lălâie...

Acum stiu... Pentru mine, luna noiembrie e cea pe care dau vina în această perioadă a anului. Da, da... E vinovată pentru anxietăti, depresii pasagere, indispozitii, esecuri... E vinovata de serviciu. Ce m-as face fără ea? :))))

Eliberare

"Mai avem patru ani de Băsescu." Acesta este gândul care m-a enervat azi dimineată. Am început să-mi număr anii cu mai multă grijă si nu mai vreau să pierd unii dintre ei. Apoi m-am gândit la oamenii din anii 30'. În acei ani si în cei de după au trecut printr-o criză, apoi prin două dictaturi, printr-un război, prin foamete, prin comunism... Unii au murit si nu nu au mai trăit deziluzia de după Revolutie si nici jalnica perioadă băsistă.

Sansa noastră este să ne restrângem orizontul de asteptări, să facem cât mai multe pentru ceilalti, dar să asteptăm cât mai putine de la oameni. Cu cât suntem mai putin interesati de satisfactii ale trupului ori de sclipiri ale trufiei,ne încorsetăm si ne prindem în chingi tot mai strânse.

Bucuriile sufletului sunt eliberatoare si vin din iubirea neconditionată, din credinta călăuzitoare si din nădejdea cea bună. Asa gândeam si asa simteam în timp ce mergeam spre biserică. Acolo am auzit pilda tânărului bogat si am înteles, o dată în plus, că lipirea sufletului de cele materiale aduce întristare si preocupări fără sens.

Eliberarea de vremuri, de preocupări caduce, de dorinte efemere, de trufasa luptă ne păstrează independenti si linistiti. Tot ce primim de la Dumnezeu si tot ceea ce le dăruim oamenilor revarsă bucurie asupra sufletului. Să primim, deci, darul divin si să-l împărtim cu toti cei dragi si, în diferite măsuri, cu toti cei pe care-i întâlnim....

Facem noi toate astea? Eu nu prea, dar tare mi-as dori.