Pe Mures în...sus

Pe Mures, într-un frumos oras din vestul tării, există această terasă... Când m-am simtit mai trădat si mai nedreptătit ca oricând, am mers cu un prieten la o bere pe râu. Mi-a spus că acolo toate grjile si supărările sunt luate de apă si duse departe...

Cât de important e să lasi tot ce te doare si te supără să fie uitat la vale si, mai ales, cât de frumosi si de binefăcători sunt prietenii! Astăzi înteleg că toată vâltoarea prin care am trecut a avut sensul ei. Dumnezeu mi-a trimis oameni frumosi si mi-a arătat adevărata fată a mierosilor si a serpisorilor. Recunoscător sunt pentru toate. În plus, simt că e timpul să înfrunt vremurile. Voi înota spre izvoare. Cât de revigorant!  

Bucuria gestului simplu

Zgribulite vremi ne bat la poartă... Pare că omenirea se dilată, iar omenia se diluează. Si totusi...mai există păstrători de valori. Slavă Domnului! Bucuria stă în gesturile simple ale omului din noi. Căutând-o, ne vom regăsi si vom tine aproape de tot ceea ce e frumos.

România tenebrelor

Observ deseori zâmbetul ipocrit-superior al celor care coboară  în zonele tenebroase ale înţelegerilor ascunse, zone în care, cică, se iau adevăratele decizii şi unde se ţes realităţile viitoare. Pare că tot ce vedem noi e o reflectare vagă a celor stabilite deja în subteran.

O fi, nu ştiu şi nici nu prea vreau să ştiu. Prefer aripi, chiar frânte uneori… Nici tenebru şi nici marionetă nu voi să fiu. Libertatea mi-e mult mai dragă decât orice înregimentare profitabilă pe termen scurt. Chiar…ştiţi de ce miroase atât de greu societatea românească actuală? Pentru că nimeni nu a închis gurile de canalizare şi nu a încercat să aducă deciziile la lumină. Sau...a încercat, dar încă nu suficient. Om mai vedea.

Redescoperire

În ultima lună am avut parte de multe dezamăgiri în plan profesional. Proastă lună... Am simtit că tot ce am clădit s-a dus... Unii oameni în care am crezut m-au dezamăgit în cel mai neasteptat mod si nu era zi în care, plecat din localitate fiind, să nu mă astept să mai aud întâmplându-se ceva, în defavoarea mea, la locul de muncă. În tot acest timp, am descoperit, însă, cine sunt oamenii de lângă mine, în cine pot să am încredere și în cine nu. Am văzut cum vântul puterii îi încovoaie pe cei fără de coloană, cum oportunismul se catără fără să privească în urmă și am reîntâlnit, cu bucurie, PRIETENI.

Am simtit, mai mult ca oricând, că functionez doar pe motivatie intrinsecă și începusem să cred că, asta e, va trebui să mă obisnuiesc cu vântul rece pe care centrul puterii locale îl dezlăntuie cu neasteptată furie asupra mea. Nedreptătile curgeau si nu mă mai miram... Nici acum nu mă mir. Azi, însă, am avut parte de o bucurie care a compensat toată revolta si tot dezgustul pe care le acumulasem. Am câteva luni de când colaborez, ca voluntar, cu Fundatia Rafael, care se preocupă, cu un profesionalism mai putin întâlnit în România, de persoane cu dizabilităti.  Implicat fiind într-un proiect care mi-a consumat timp si efort, după sistemul "tu ne dai tot si noi nu-ti dăm nimic", o lună am lipsit dintre beneficiarii fundatiei. Astăzi, însă, m-am întors. Am deschis usa si am intrat... Era atmosfera aceea frumoasă de lucru cu care mă obisnuisem deja, în care fiecare manifestă interes pentru ceea ce are de făcut, dar presară si glume prietenesti, iar momentele de încordare creativă pândesc la fiecare masă de lucru. Asa arătau toti: frumosi si preocupati. Am păsit în sală si am avut parte de o neasteptată explozie de bucurie si de valuri de simpatie care se revărsau peste mine. Pur si simplu, am rămas coplesit si m-am fâstâcit cum nu mi se mai întâmplase de mult timp. Nu făcusem nimic ca să merit bucuria lor nedisimulată si absolut neinhibată, asa cum dincolo nu făcusem nimic ca să merit modul nedrept în care fusesem tratat. Dumnezeu le echilibrează pe toate, nu asa cum ne asteptăm noi, ci într-un mod minunat. 

Persoanele cu dizabilităti ne cer uneori atât de putin si ne fac cele mai surprinzătoare daruri. Sunt oameni frumosi, care iubesc, se bucură, suferă, se revoltă uneori, iar alteori te coplesesc cu bucuria pe care o emană. Eu astăzi am primit acest nepretuit cadou si vreau să-l împărtăsesc cu voi, poate pentru că e prea multă bucurie sau poate pentru că am redescoperit cât de frumosi sunt oamenii.

Fiti partide, nu căpuse!

De felul meu, sunt mai de stânga, dar nu cred că în România avem o stângă veritabilă. Criptocomunistii si fostii utecisti, ajunsi astăzi pe urmele idolilor lor din frageda tinerete, fac de rusine atât dreapta, cât si stânga. Mi-am pus speranțele în PNTCD, apoi am votat Alianța DA și acum simpatizez cu PNL. Pe rând, partidele care au trecut pe la guvernare au atras sperante si le-au desertificat. Totusi, nu sunt adeptul ideii că toti oamenii politici sunt la fel. Chiar dacă ar fi, eu cred că solutia nu e lehamitea politică, ci o atitudine civică activă. Politicienii trebuie să ne simtă respiratia rece si să stie că fiecare greseală le este sanctionată.

Să revenim la PNL. Personal, cred că e partidul cel mai viabil în această perioadă de criză. Nu avem nevoie nici de populisme ieftine, nici de sarcasmul tălâmb al presedintelui actual si nici de abrambureala de solutii sustinute cu tărie, chiar dacă unele sunt contradictorii. Cred într-o soluție de centru-dreapta în această perioadă, dar nu si în oportunismul ieftin. Si, când spun asta, mă gândesc la ceea ce se întâmplă zilele acestea în Codlea. Toată lumea a asistat la închiderea ucigasă de spitale, inclusiv a celui din municipiul nostru. Glasurile partidelor au fost palide. Codlenii de rând, însă, s-au revoltat. Si asta pentru că Erwin Albu a fost mereu între ei si a întretinut spiritul civic. L-am văzut acolo si stiu ce spun. I s-au pus tot felul de etichete, a fost penibilizat, înjurat, amenintat, bruscat, amendat... Totusi, s-a încrâncenat si a rămas pe pozitii. Când nimeni nu mai credea, el mai lupta. Stiti care e cel mai dezarmant adversar al cuiva care se implică? Descurajarea oamenilor. Unii dintre cei care azi se dau aliati ai lui Erwin, strigau în gura mare si scriau peste tot că e în zadar ca oamenii să reactioneze. Ei, cu acest adversar s-a luptat, cu lehamitea crescândă a codlenilor care mâncau seminte în fata blocului sau care se ascundeau în curtile cu porti mari, foste săsesti, ale propriilor case.

Atunci, când vreo 10 oameni mai rămăseseră să lupte alături de el, era nevoie de orice sprijin... Unde erau atunci partidele politice? Unde era bannerul mare pe care scrie acum "PD-L-isti, luati laba de pe spitalul nostru!" ? Au avut o mică si palidă interventie. Întrebarea e: de ce acum? De ce sunt vehementi acum? De ce nu era atârnat bannerul acum câteva luni, când pe toti ne ardea buza?

Mă întreb, dacă vor să investim încredere în ei, de ce oamenii politici nu îsi asumă ceea ce EI au făcut pentru tară sau pentru comunitate? De ce vor să înceapă cu o căpusare?  Cum să votăm o căpusă? PDL s-a dovedit a fi un partid dăunător. De ce ne-am orienta spre cei care încep incorect lupta politică? Scriu acest articol pentru că vreau să-mi păstrez speranta că mai sunt oameni politici onesti, care îsi văd greselile si se feresc să persevereze.

Este evident: lupta pentru salvarea spitalului a fost condusă si sustinută cu o determinare neobisnuită pentru noi, de Erwin Albu. A fost si rămâne o luptă civică. Dragi oameni politici, găsiti-vă alte subiecte cu care să vă laudati! Sper să aveti.

Doamne ajută!

Privirea înteleaptă vede oaza dreptătii

E la modă să fii deschis, să privesti larg în jurul tău si să fii dispus spre orice experientă nouă. Priviri largi aruncăm în jurul nostru, ne deschidem mintea spre tot ce e nou... Open mind e crezul nostru... Bine e să nu încremenim în proiecte, să nu rămânem închistati si înglodati în stereotipii... Frumoasă perspectivă! Totusi, nu ne-ar strica să lăsăm privirea noastră, inima si mintea să treacă dincolo de aparente. Avem vederi largi, dar nu si lungi si, din păcate, din ce în ce mai putin profunde. De aceea ni se pare deseori nedrept ceea ce ni se întâmplă, de aceea nu întelegem si ne revoltăm. Dacă azi ni s-a întâmplat o nedreptate si mâine nu se corectează, dacă nici anul următor ori încă un deceniu, apoi să nu uităm că toate se linistesc si se echilibrează în timp. Vrem aici si acum. Ei, ce nu e aici si acum, va fi acolo si atunci... Nicio teamă!

Am întâlnit oameni revoltati că Divinitatea a îngăduit suferinte si nedreptăti, oameni disperati că dreptatea nu se arată... Da, am primit libertatea, am gustat mărul... Dreptatea rămâne, e si pentru noi, dar nu e noastră. Ea se asterne...când este timpul. Nu atunci când o cerem disperati sau revoltati, nu atunci când suntem în stare să ne doborâm dusmanul, ci chiar atunci când toate în inimile si in mintile noastre s-au linistit. Dreptatea vine. Privirea pătrunzătoare o scrutează, inima iubitoare îi duce dorul, mintea înteleaptă o asteaptă în liniste.  

Părintele Arsenie Papacioc spunea: “Pacea e mai mare decât dreptatea de patru ori.” Am să mă gândesc la aceste cuvinte ori de câte ori un încă un om aruncă nedreptăti, dar...nu mizati pe asta!

Codlea: tablou de front

România în vremuri de criză... România lui Băsescu... România bocilor, trocilor, stăpânii mormolocilor...Scolile scot tâmpiti pe bandă rulantă, vorba Marelui Conducător, politistii îsi caută de lucru prin Italia, alături de cei pe care-i fugăreau la colt de stradă, spitalele s-au închis si "nici o boare de..." speranţă nu mai adie.

Si totusi...început de toamnă în Codlea... Sâmbăta după-amiaza... Erwin a sunat goarna... După o primăvară demnă, în care codlenii au arătat că au coloană vertebrală, prin reprezentanţi, bineînţeles, după o vară amorfă, justitia a dat dreptate...dreptătii... Slavă Domnului! Ministerul, însă...tergiversează...Spitalul din Codlea, închis samavolnic de cei care ar chema REBU în locul salvării, nu s-a deschis încă... Se aude că ar vrea să-l golească de aparatură... Abia acum au sesizat pericolul... Spitalul e încă dotat... Codlenii, atâtia câti mai sunt încă demni codleni, au ieşit în stradă... Erwin plăteste încă 5000 de lei amendă... Oamenii, însă, după letargia din vară, s-au trezit din nou şi îi sunt aproape... Un steag roş, galben, albastru flutură falnic... Codlenii încep să strige: "hotii, hotii, hotii!". Doamna Felicia Popa, sufletistă si alături de codleni, le spune cu umor: "Nu mai strigaţii hoţii, că vă aud şi se adună! Strigaţi: jos hoţii!"  Oamenii se amuză, dar îi ascultă sfatul. Atmosferă de civism, cu Erwin îndemnând la reacţie civilizată, la gândire, la acţiune...

Ca peste tot, apare şi Fitilius Căpuşeanu, mare luptător pentru democraţie... Sărind din barcă în barcă, Fitilius Căpuşeanu al nostru are un nemaipomenit simţ al orientării si cam puţin simţ al ridicolului. După ce a mimat lupta pentru spital, şi-a dat seama că nu câştigă capital politic şi a minimalizat rolul reacţiei democratice a cetăteanului. În piaţa publică a încercat să ia în zeflemea lupta civică a codlenilor. Erau prea puţini cei care mai strigau în sezonul primăvară/vară... Apoi, al nostru Fitilius Căpuşeanu, când pădurile Codlei erau în pericol de a fi rase, în viteză a trecut pe lângă nebunii civici, păziţi ca infractorii pentru că au îndrăznit să se opună... Cu totul altfel fost-a, însă, pusă problema când firma care rădea pădurea şi-a luat catrafusele şi a sters-o. Fililius Căpuşeanu repede şi-a tras niste poze, a scris un text în care ne îndemna să luptăm pentru pădure şi a trimis pe cineva, sub sigla unui partid politic, să culeagă roadele...

Ei bine, de data aceasta Fitilius s-a gândit să căpuşeze puţin popularitatea celui care a luptat până a rămas aproape singur, care s-a încăpăţânat să strige în pustia democraţiei şi care, iată, răzbeste să mişte ceva... Îl văd dând ocol mulţimii, intrând apoi între oameni, încercând să le atragă atenţia spre el, după care îl văd agitându-se spre Erwin... Stă el cât stă şi cere megafonul... Erwin i-l oferă... Îmi vine să râd şi nu prea... Fitilius ne vorbeste despre cum va lupta el, alături de Erwin, cum va apăra democraţia în Codlea, cum spitalul va fi al nostru... O doamnă pe care am văzut-o punând mult suflet în apărarea spitalului, care striga pe la geamuri să se trezească, în sfârşit, codlenii, contrariată de faptul că Fitilius ne spusese că nu are rost să luptăm şi acum ne spune cum se va lupta el...îi spune că se contrazice.... Foarte doct, Fitilius îi răspunde: "Doamnă, nu întelegeţi termenii..." Câţiva protestatari au înteles că doamna nu voia să se deschidă spitalul şi s-au luat de ea. Cu greu s-au liniştit, când şi-au amintit că tocmai dumneaei le strica liniştea din faţa blocului chemându-i la reacţie...

Fitilius, însă, acest banal cameleon al politicii locale, nu se va lăsa... S-a retras acum, dar va apărea când spitalul va fi deschis şi va face o poză cu Erwin. Asta e soarta lui şi cu totul alta soarta celor care se concentrează pe obiective ale comunitătii. Până la urmă, cu Fitilius încolăcit în jurul gâtului sau nu, Codlea se va trezi cu adevărat, căci goarna civică e vie. Astăzi ea e ţinută cu îndrăzneală nefirească de Erwin Albu, mâine poate că vor mai apărea codleni care să lupte până la capăt... Până atunci, dragi cetăţeni ai urbei, treziţi-vă! Reacţionaţi! Trăim în România secolului XXI şi avem drepturi civice, avem libertate de exprimare şi de gândire. Nimeni nu ne poate pune pumnul în gură. Azi sunt aceşti politicieni, mâine vor fi alţii. Nu ştim dacă aceia vor fi mai buni decât aceştia, dar ştim că dacă noi vom fi treji, dacă noi nu-i lăsăm să batjocorească votul nostru, mai e o şansă. Politica e o prostituată... Să o ducem la şcoala civică şi să o învăţăm bunele maniere! Nu ne va iubi, dar va învăta să ne respecte. Societatea civilă... Asta lipseşte. În rest...profitori politici sunt destui.