Multimea se revărsa pe strada Republicii din Brasov... Fiecare om, însă, îsi trăia propriile năzuinte, dezamăgiri, îsi ducea propriile gânduri, propriul edificiu afectiv... De-o parte si de alta a străzii, rapide ori mai molcome, râuri de trăiri, de idei se scurgeau în destine individuale si colective...În această vâltoare, am văzut un copil zâmbind... De ce mi s-a întipărit oare pe retină expresia lui fericită? Nu, nu primise o jucărie scumpă, nu, nu-i cumpărase nimeni toale de firmă sau vreun scuter... Pur si simplu...găsise pe cosul de gunoi o înghetată tocmai lăsată acolo de cineva cu gusturi mai sofisticate. Această întâmplare i-a aprins în suflet si pe chip o bucurie care l-a făcut să strălucească în marea vâltoare.
Părea cel mai sărac om din învolburarea aceea umană si...cel mai fericit. Cât de complex si cât de simplu e, totusi, omul, în esenta lui si cât de imprevizibilă e fericirea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu