sâmbătă, 29 ianuarie 2011

România redivivus!

România este bolnavă. Da, este bolnavă de ură, o ură viscerală care porneste de jos, asemenea unui gheizer, ajunge până la vârf si apoi se revarsă tot asupra noastră.

Ati observat că există foarte multi profesori care îsi urăsc elevii, medici care îsi urăsc pacientii, sefi care îsi urăsc subordonatii, ministri si presedinti care îsi revarsă dispretul asupra tuturor.? Ura, de multe ori, este reciprocă. Bineînteles, suntem tentati să dăm vina pe conducători pentru toată această ură, dar să stăm putin strâmb si să gândim drept! De votat, am votat din ură. Oamenii buni au candidat, dar au avut sanse mici, asa că unii s-au retras. Noi i-am votat pe cei care ne-au mintit mai frumos. Ei nu au stiut să mintă... Apoi, am început să alegem răul cel mai mic. Nu stiam că mic înseamnă pui. Da, am ales pui de răi. Acum, puii au crescut si au început să ne rontăie. Ne doare, dar încă nu reactionăm. Cel mult, aruncăm privirile spre alti pui. Or fi mai buni sau mai răi?

Solutia? Păi, întotdeauna, solutia împotriva urii este iubirea. Să-i votăm pe cei care merită, nu ca să le-o facem altora, să spunem ce avem de spus, să reactionăm. Fără ură, fără resentimente, dar ferm! Oricât am fi de sceptici, trebuie să recunoastem că încă mai există oameni buni, chiar si în politică. Să-i cultivăm, indiferent în ce partid s-ar afla! De-om promova ură, ură om avea, de-om cultiva valori, de ele ne-om bucura. Culegem ceea ce am sădit. E vremea să iubim grâul si să lăsăm deoparte neghina.

Să ne luăm pastila de iubire si să redevenim capabili de a recunoaste valoarea!

3 comentarii:

  1. :) pana la urma si finalurile sunt o forma de creatie, nu-i asa? Ma bucur sa va regasesc online.

    RăspundețiȘtergere
  2. Finaluri? Sunt abia la început. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. În cafenea nu ati intrat? :)) Vă pregăteam o cafea caldă sau un vin fiert. :)

    RăspundețiȘtergere