marți, 4 ianuarie 2011

Capcana gândului nedepănat

România de azi este guvernată de clisee. E atât de greu să întâlnesti sansa unei discutii aplicate si argumentate... Chiar sila acesta de clisee ieftine devine tot un cliseu. Problema este că există oameni care manipulează cu mare usurintă aceste stereotipii si duc poporul de nas. Asa ajungem să fim condusi de oameni incorecti, căci doar o constiintă strâmbă îi poate permite omului să însele si să manipuleze cu seninătate.

Cliseele, însă, nu sunt manevrate doar la nivel politic "înalt", ci la toate nivelurile. Ne-au invadat mintile si ne facilitează dresajul. Suntem neliberi... Mai bine zis, suntem liberi să punem botu'... De ce vedem doar coltul ideii si credem că stim totul? De fapt, adevărul este la celălalt capăt al gândului, iar doi oameni care comunică lăsând gândurile să se scurgă natural se apropie întotdeauna de adevărul dintre ei.

Solutia e simplă. Să nu credem că stim, ci să căutăm mereu! Chiar si în credintă, căutarea e bună si ne mentine vitalitatea intelectuală. Teama de a depăna idei, graba de a le arunca în sertare pe care altii ne-au scris etichete, lenea intelectuală si cramponarea în cele cele două colturi de gânduri care ne-au zgâriat neuronii sunt cele care ne fac atât de vulnerabili în fata manipulărilor de tot felul.

Pare usor... O fi?

16 comentarii:

  1. Gandul iti poate fi prieten sau dusman...Te poate distruge sau inalta...Depinde cu ce ne hranim mintea, ce lasam sa umple golul din inimile noastre care cauta zilnic sa inteleaga cat mai mult...
    Cioburi de ganduri raman infipte in amintire, incercam sa le extragem, cu grija, cu teama, dar durerea e mai puternica si preferam sa le lasam acolo...
    Sau scantei de ganduri aprind lumini pe fata brazdata de lacrimi, clipind printre amintiri , cautand viitorul ce va veni si va trece, va deveni trecut ...
    Depinde cu ce ne hranim mintea si inima...
    Sa nu ne lasam mintile sa devina cosuri de gunoi!!

    Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii! ( Pv. 4 : 23 )

    RăspundețiȘtergere
  2. E drept... Sunt gânduri pe care trebuie să le blocăm în fasă. Părintele Cleopa denumea gândul păcătos "furnicoleu". Zicea că dacă nu-l strivim când e furnică, se va transforma în leu si ne va ataca. Eu mă refeream, însă, la lenea de a gândi, la tendinta de a primi fără discernământ gândurile preformate si servite de altii, fără să le supunem focului lămuritor al constiintei.

    RăspundețiȘtergere
  3. EDUCAŢIA, mama ei de educaţie!..:(

    Până nu demult, am crezut că facultatea de filosofie este prin excelenţă locul unde gândul este privit din toate părţile posibile, unde oricărei idei, concept sau teorie îi sunt cântărite soliditatea, coerenţa, validitatea. Am fost convinsă că acolo este spaţiul "privilegiat" al dezbaterilor efervescente, arena în care argumentele pro şi contra se duelează cavalereşte fără încetare. Că acolo "lenea de a gândi" este ultimul lucru pe care l-ai putea găsi vreodată...

    M-am înşelat. Grosolan. Adevărul este tocmai opusul aserţiunilor de mai sus. 90% dintre profesori pretind ca pentru examene să le memorezi, la punct şi virgulă, cursurile (pe care în timpul semestrului le recitaseră ca nişte roboţi obosiţi, uzaţi), iar 99,99% dintre studenţi chiar asta fac.
    La cursuri, nu se pot pune întrebări profesorilor. Fiindcă..."pentru asta există seminariile, nu?!".
    La seminar, tinerii asistenţi preferă să-ţi răspundă la întrebări...recomandându-ţi călduros bibliografia-standard aferentă temei respective...
    Te trimit, adică, să te seveşti cu "gândurile preformate de alţii".

    Ceea ce, la urma urmei, nu ar fi foarte rău.
    Desigur, cu condiţia ca măcar DUPĂ ACEEA să mai existe posibilitatea unei dezbateri în orizontul celor aflate acolo. Nu există.

    În cei 5 ani petrecuţi într-un asemenea areal, am avut un profesor, DOAR un singur profesor, care ne-a repetat fără odihnă: "Nu luaţi de bun tot ce spun eu sau colegii mei! Ascultaţi-ne cu atenţie, dar fiecărei aserţiuni pronunţate de noi adăugaţi-i, în mintea voastră, un "Oare?", iar fiecărei fraze citite înlocuiţi-i totdeauna punctul final cu un semn de întrebare. Sunteţi aici NU să învăţaţi ceva anume, ci să vă DEZvăţaţi să gândiţi în vechile şabloane..."

    Şi totuşi, la noi, dresajul pare să ia tot mai mult locul educaţiei, iar gândirea să fie redusă la memorare...La "clişee", da!


    PS: Ştii ce gândea câinele lui Pavlov, nu?

    "Ete ce ciudaţi sunt şi oamenii ăstia, frateee: cum văd că se aprinde beculeţul ăla, cum vin fuga să-mi aducă de mâncare!..." :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragă Claudiu, venisem spre tine cu gând să-ţi spun „Bună dimineaţa!” şi să adaug comentariului meu de ieri un altul.

    Dar…dimineaţa nu mai pare deloc bună iar ceea ce voiam să adaug pare de-a dreptul caraghios acum, când constat că…Dap! Răspunsul pe care mi-l adresaseşi ieri, cu amabilitate, a…dispărut! :(
    Aşa cum văd că a dispărut şi întregul dialog, de ieri, dintre tine şi Ţuguiatul nostru!
    Pe care până mai ieri spuneai că îl apreciezi şi îl primeai cu braţele deschise în căsuţa ori în Cafeneaua ta virtuală...iar acum văd că l-ai mătrăşit cât ai clipi şi din Blogroll-ul tău!..:(

    Ştii, dragă Claudiu? Toată chestia asta ar fi amuzantă, până la urmă, dacă n-ar fi aşa de tristă!...

    Amuzant ar fi că tocmai ai dat cel mai elocvent exemplu de…”lup moralist”!
    Căci tocmai în această postare ai pus atâta patos în cuvintele tale! Părea că înţelegi fenomenul alienant şi că realmente te doare dispariţia unor comunicări autentice:

    „Cliseele, însă, nu sunt manevrate doar la nivel politic "înalt", ci la toate nivelurile. Ne-au invadat mintile si ne facilitează dresajul. Suntem neliberi... Mai bine zis, suntem liberi să punem botu'... De ce vedem doar coltul ideii si credem că stim totul? De fapt, adevărul este la celălalt capăt al gândului, iar doi oameni care comunică lăsând gândurile să se scurgă natural se apropie întotdeauna de adevărul dintre ei."

    Ba tot tu veneai şi cu soluţia problemei:

    „Solutia e simplă. Să nu credem că stim, ci să căutăm mereu! Chiar si în credintă, căutarea e bună si ne mentine vitalitatea intelectuală. Teama de a depăna idei, graba de a le arunca în sertare pe care altii ne-au scris etichete, lenea intelectuală si cramponarea în cele cele două colturi de gânduri care ne-au zgâriat neuronii sunt cele care ne fac atât de vulnerabili în fata manipulărilor de tot felul.
    Pare usor... O fi?...”


    Claudiu dragă, îmi pare grozav de rău să constat asta dar, dat fiind modul tău de a reacţiona ieri ca partener de dialog, arată foarte limpede că NU, nu este deloc uşor să depăşeşti „teama de a depăna idei”, graba, impulsivitatea de a eticheta negativ opiniile celuilalt la prima zgârietură a neuronilor…

    Ceea ce e trist, într-adevăr, chiar foarte trist pentru un om ca tine, care e mereu în căutarea virtuţilor duhovniceşti ale înaintaşilor, care pledează public destul de impresionant pentru necesitatea întoarcerii noastre grabnice la acele valori…:(

    Presupun însă că vei fi mai cu grabă să-mi arunci la coşul de gunoi prezentul comentariu, eventual să mă alungi şi pe mine din blogosfera ta, fiindcă am îndrăznit să...îţi zgârâi neuronul :(

    RăspundețiȘtergere
  5. Comentariul în care mă adresam tie, Alessia, l-am sters din greseală. În ceea ce priveste dialogul si depănarea ideilor, cred că nu se poate discuta oricum despre orice.

    Uite, am să-ti dau un exemplu. Dacă un bărbat vine si îsi exprimă părerea despre moralitatea vânzătoarei de la magazinul de pâine, celălalt ar putea fi tentat să continue dialogul, destul de relaxat. Dacă, însă, vânzătoarea este mama interlocutorului, dialogul suferă. Întelegi? E o regulă a bunului simt să nu atingi ceea ce este sfânt pentru celălalt, chiar dacă nu ai aceeasi credintă. E drept, de bun simt ar fi ca oamenii să nu o bârfească nici pe vânzătoarea necunoscută, dar...

    Am întâlnit atât de des oameni care debitează ineptii despre sfinti, încât mi s-a făcut lehamite. L-am rugat pe domnul cu care am comunicat ieri să înceteze să se exprime în felul în care se exprima despre sfinti si despre Dumnezeu, pentru că nu pot să particip la o discutie blasfemiatoare si apoi să mă asez la rugăciune. El a continuat, asa că am încheiat contactul cu el. E o formă de comunicare. Postarea lui de astăzi arată că nu întelege mesajul meu. E liber să scrie ce vrea, eu sunt liber să mă orientez spre ceva interesant pentru mine. Tu, dragă Alessia, nu ai reactionat si când am scos-o de pe lista de bloguri pe Lorelei, după ce a scris un articol cu titlu blasfemiator. Deh, spiritul matern. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Seară bună, Claudiu! :)

    Nu-ţi ascund faptul că a fost o surpriză pentru mine faptul că ai găsit de cuviinţă să continui dialogul cu mine.
    Poate la fel de mare ca aceea să constat cu ce impulsivitate l-ai retezat pe celălalt, cu Ţuguiatul.
    Mai ales că te ştiam într-o dublă calitate : de psiholog şi de om dedicat spiritului creştinesc!

    Uite, să facem abstracţie de faptul că eu îi admir foarte tare Ţuguiatului capacitatea realmente deosebită de a reuşi să vadă cu claritate mult, mult dincolo de vălurile pe care „tradiţiile” ni le aşează multora dintre noi pe „ochi”.

    Şi fă şi tu, rogu-te, abstracţie de faptul că el ţi-a tulburat spiritul aşa de rău aseară. Pentru că mi-ar plăcea să putem discuta calm, aşezat, fără „patimă”.

    În acest spirit al dialogului constructiv, te rog, TE ROG arată-mi TU în ce au constat „inepţiile despre sfinţi” şi „discuţia blasfemiatoare” care te-au supărat aşa de tare în dialogul de ieri!

    Fiindcă eu am urmărit dialogul vostru chiar în timp ce el se desfăşura şi nu am sesizat nimic, chiar nimic ce ar putea fi caracterizat în aceşti termeni!

    Am sesizat, în schimb, atitudinea ta ciudat de iritată, permanent în căutarea a „ceva” ce ţi-ar da ocazia să „ataci”, să înscrii neapărat puncte…

    Iar iritarea asta creştea, culmea!, pe măsură ce el îţi tot venea în întâmpinare cu voioşie, cu prietenie.

    Ciudat mi s-a mai părut! Sincer!
    Te urmăream cu uimire, dar aşteptam ca la un moment dat să izbucneşti în râs şi să spui că a fost un joc, un test psihologic, ceva de genul acesta, dar că gata, s-a terminat…

    În fine, din noi doi, tu ştii mai bine tehnicile astea de comunicare reală, autentică, şi de deschidere creştinească faţă de „aproapele”.

    Cât despre Lorelei, n-am ştiut nici că a fost în blogosfera ta, nici că ai scos-o şi, cu atât mai puţin, de ce! Iarăşi mă bulversezi, zău aşa! Ar fi trebuit să ştiu asta?! „Titlu blafemiator”?! Lămureşte-mă, rogu-te! Măcar să ştiu ce-mi oblojeşte „spiritul matern”, na!:))

    SPER că ai înţeles că nu mă aflu aici în calitate de „avocat” al vreunuia dintre cei doi [că au amândoi o grozavă capacitate de auto-apărare, ştii asta!:))], dar chiar vreau să mă lămuresc dacă mai are rost să te mai vizitez din când în când, aşa cum mi-ar plăcea mie, de vreme ce chiar nu-ţi cunosc vulnerabilităţile generatoare de uşi trântite în nas…

    O seară frumoasă să ai, Claudiu! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Pe vremuri, dragă Alessia, blasfemie însemna să vorbesti despre Dumnezeu si despre cele sfinte în momente si locuri nepotrivite, ca să nu mai vorbim despre zeflemirea acestora.

    Mi-am dorit de multe ori să comentez pe blogurile voastre, dar nu voiam să intru în dialog cu unul ce-si zice Dumnezeu.

    În ceea ce priveste iritarea mea, în contrast cu prietenia lui, aici esti subiectivă, stii bine. :) Nu crezi că ar fi mai simplu dacă el s-ar apăra singur?

    RăspundețiȘtergere
  8. Niciodată nu se pot găsi pentru nici un fel de discuţie un loc şi un timp potrivit, dacă nu există voinţă de dialog real, liber, onest, constructiv...


    Cel ce-şi zice "Dumnezeu" comentează de puţină vreme pe maidanele noastre, totuşi..:)

    Iarăşi apelezi la un joc de glezne inutil! Tocmai ce-ţi spusesem că nu mi-am propus să iau apărarea nimănui! Că o pot face singurei. DACĂ nu le trânteşti iară uşa în nas, desigur!:)

    Iar subiectivă eram, fireşte, fiindcă despre MINE personal era vorba, de fapt, şi nicidecum despre altcineva!

    Şi TOCMAI la ceea ce mă interesa personal ai..."omis" să-mi răspunzi, referindu-te la...altceva şi altcineva! :(

    Ca şi în cazul comentariului meu despre omuleanul prăbuşit în Parlament...

    Practici nişte tehnici comunicaţionale olecuţă cam aiuritoare pentru mine. Dar, deh, io nu-s nici psiholog şi nici un aşa smerit creştin ca tine :(

    Aşa că...e mai bine, cred, să nu te mai deranjez prea curând :(

    Iertare, de te-am supărat cu ceva!

    Îmbrăţişez cu drag! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Cu bine, Alessia! Nu prea era vorba despre tine, dar, dacă asa ai simtit tu... :)

    Multumesc pentru ironii. Sunt drăgute. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Bună seara, Claudiu.
    Am citit postarea, dar până să studiez dialogul tău cu Alessia, nu mă gândeam la aplicaţiile posibile. Acu' mi-a picat "fisa".
    :)
    Deh, stând pe scaunul din dreapta, vezi altfel drumul!
    Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
  11. Bună seara, Blue Freedom! Mie nu-mi place să stau pe scaunul din dreapta, dar mă bucur să am copilot si companion. O minte limpede e întotdeauna binevenită, chiar dacă e critică. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Mulţumesc.
    Sincer, şi mie îmi place mai mult să fiu la volan, dar uneori chiar prinde bine să poţi privi lucrurile fiind detaşat. Perspectiva se schimbă la modul remarcabil.
    Nu ştiu dacă am mintea limpede, dar în acest caz ea ar opera fără intenţii critice la adresa cuiva.
    De fapt, chiar am făcut un exerciţiu de logică şi argumentare şi am formulat, în gând -fireşte!, un răspuns la ultimul comentariu al Alessiei. Am folosit în construcţia lui o bună parte din ideile aflate în postarea ta.
    Era un fel de "cum i-aş răspunde eu Alessiei, dacă aş fi în locul lui Claudiu".
    De aceea vorbeam de aplicabilitatea lor.

    RăspundețiȘtergere
  13. Ce băieti neputinciosi au întâlnit Alessia si Blue Freedom! :))))))))) Sper că nu te superi si tu! :)

    RăspundețiȘtergere
  14. :))))))))))
    În legătură cu "neputinţele", cred că te înşeli în ceea ce mă priveşte.
    Dacă e vorba de şofat, al meu e "putincios", dar fiecare are maşina lui, aşa că sunt puţine ocazii în care stau în scaunul din dreapta.
    :)
    Dacă te refereai la răspunsul pe care l-aş fi formulat eu în locul tău, el a originat din interesul determinat de un posibil exerciţiu de argumentare, pe baza informaţiilor existente aici. Cu alte cuvinte, motivaţia e prea puţin legată de persoanele implicate, cât de bucuria jocului intelectual. Subliniez: aş fi folosit pentru răspuns,în mare măsură, chiar ideile din postarea ta.
    :)

    RăspundețiȘtergere