luni, 27 decembrie 2010

Mostenirea Sfântului Stefan


Sfântul Stefan... Primul mucenic al crestinismului... În timp ce era omorât cu pietre, sfântul se îngrijea de sufletele ucigasilor săi... „Doamne, nu le pune lor păcatul acesta!" Apoi, mii de martiri au întărit Biserica si trăirile noastre crestine, până în zilele noastre...

Nu pot să nu mă gândesc la ultimele cuvinte ale marelui Mircea Vulcănescu, cel care a murit în închisoarea comunistă de la Aiud: „Să nu ne răzbunati!" Apoi, viata sfântă trăită de Valeriu Gafencu, cel trecut la Domnul în închisoarea de la Tg. Ocna... Omul acesta avea o vorbă plină de iubire pentru fiecare om, chiar si pentru cei mai aspri si mai înrăiti tortionari... Alături de el, nenumărati sfinti, unii nestiuti, s-au dăruit Domnului si Tării...

Pământul românesc a fost udat din plin de sânge sfânt. De ce întoarcem capul în partea opusă? Ne rusinăm si batjocorim neamul acesta românesc si nu ne este rusine să o facem... Uităm că, doar cu câteva zeci de ani în urmă, ei s-au jertfit si nici nu stim de câte ori se roagă Lui Dumnezeu să nu ne pună păcatele pe care le facem...

Acestea fiind zise, vă urez tuturor să trăiti multi ani fericiti!

2 comentarii:

  1. acum niste ani...dupa Revolutie oricum,am citit o carte, "Fenomenul Pitesti" e numele ei....
    cutremuratoare carte...pentru prima data in viata mea mi s-a facut efectiv rau citind-o...
    este vorba despre una dintre inchisorile comuniste mai putin cunoascute si mai putin "mediatizate"...
    Ana Pauker se ocupa de buna functionare a acestei inchisori care ajunsese la acel rafinament al torturii in care...un detinut scapa (teoretic) de tortura daca la randul lui il tortura pe vecinul de celula...nici macar posibilitatea sa-ti iei viata nu exista...in golulu dintre etaje fiind montate plase...
    nu am putut intelege niodata cruzimea...nici nu-mi pot imagina cate rugi fierbinti au ridicat oamenii aceia ca sa fie izbaviti de durere...pentru ca nu erau torturati ca sa fie ucisi...erau torturati si atat...
    nimeni nu-i numeste martiri...de parca asta ar mai conta acum...nu stiu daca si-au castigat un loc in istorie sau in rai...eu as vrea sa cred ca pentru sufletele lor nu mai exista durere...exista doar pace si iertare...

    RăspundețiȘtergere
  2. Fenomenul Pitesti a fost descris în multe cărti. Un plan mai diabolic decât cel al „reeducării" de la Pitesti nu am aflat. Oamenii erau fortati să batjocorească tot ce le era mai sfânt, tocmai pentru a fi dezonorati, distrusi sufleteste. Tortionarii doreau moartea sufletească a celor care le cădeau în mâini. Capii lor, adică directorul penitenciarului Pitesti, inspectorul care se ocupa de penitenciar, Turcanu, unul dintre liderii detinutilor „reeducatori" si alti vreo 15 detinuti din gasca lui au fost condamnati la moarte, fiind acuzati că ar fi fost pusi de legionari să compromită comunismul, ca si cum acesta nu s-ar fi compromis singur. Dacă citesti „Întoarcerea la Hristos", de Ioan Ianolide, vezi cum unii „reeducatori" au ajuns printre ceilalti detinuti în ultimele clipe de viată si cum s-au căit, cum si-au cerut iertare si cum au fost iertati si mângâiati sufleteste de cei pe care i-au bătut cu bestialitate. E o scenă cutremurătoare în această carte, în care un astfel de detinut politic, în ultimele zile de viată, pendula între spovedanie si momente de manifestări demonice. Până la urmă a câstigat mărturisirea si căinta, iar omul a primit sansa mântuirii, îngrijit fiind de cei pe care-i lovea. Noi nu avem dreptul nici să judecăm, nici să iertăm. Nu facem decât să ne cutremurăm, să învătăm si să luăm aminte la cele ale sufletului.

    RăspundețiȘtergere