Călătoresc cu trenul... Acum vreo 15 ani trenul îmi era, când prieten, când dusman... Ati ghicit... Mă ducea, mă aducea... La si de la scoală, la si de la muncă... O dată m-a dus si în armată. Aveam umerii uzi de lacrimile iubitei mele si ale mamei, iar tatăl meu fugea pe lângă mine, cu valiza în mână, că am urcat în ultima clipă... De obicei, „dusul” îl asociam cu un aer somnoros care plutea prin fiecare compartiment, cu sforăituri în întuneric, iar „întorsul” cu tantici si neni plini de sfătosenie. Doar la coadă la pâine sau la carne mai socializam asa, numai că acolo erau de obicei aceleasi persoane. În tren, însă, aveai ocazia să cunosti până la amănunt, mult mai mult decât îti doreai, poate, vietile unor oameni despre care nici nu stiai că există.
Cineva spunea că psihologul cel mai bun este omul din tren, cel căruia esti gata să-i oferi secrete nebănuite, cu gândul că le va lua cu el în zări îndepărtate... Asta, dacă nu cumva ai de-a face cu un prieten de-al sefului tău sau chiar cu vecinul cel nou. :))
Cozile la carne duse sunt... Doar fibra aia alunecoasă care ne face să adulăm, să alegem si apoi să urâm dictatori a rămas. Nici trenurile nu mai sunt ce au fost. De fapt, trenurile sunt... Unele cochete, altele de-a dreptul jegoase, ajung cam tot la fel de târziu, dar...noi suntem altfel. Uitati, eu stau cu laptopul în fată si scriu. Vecinul meu, de asemenea. În fata mea, o fătucă stă cu nasul în telefonul mobil. Nu vorbim, nici nu ne privim, iar distanta este prea mică. Îmi aduc aminte că veneam odată de la Oradea, tot cu un rapid. Nu aveam laptopul la mine. În fata mea era o domnisoară. M-am uitat la cele patru scaune, cu o masă între ele, apoi la ea. Parcă eram la restaurant... Am salutat-o si am început să vorbim, că era aiurea să tăcem. Ei, acum stau după carapacea informatică...
Parcă mi-e dor să mai ascult minciuni spuse cu sfătosenie de vecini în fata blocului sau bârfe ale bătrânilor iesiti la băncuta din fata casei. Mi-e dor de...oameni, asa cum sunt ei, nu cosmetizati pe internet. :) Hopa! Nu mai am semnal. Ce bine!
:)
RăspundețiȘtergereBun regasit!
Mai poti face si acum acest lucru, chiar daca fiecare se ascunde dupa o "carapace" tehnologica de ultima generatie.
Oamenii sunt la fel de dornici sa schimbe vorbe, sa-si descarce sufletul, sa-njure, sa se planga, sa-si verse amarul sau chiar si bucuria o vor impartasi toata daca gasesc un om deschis la dialog.
Eu o fac si in autobuz, tramvai... e adevarat, timpul este foarte scurt, insa pentru trei replici, un zambet din adancul sufeltului sau unul cinic, tot este!
Suntem la fel de infometati de comunicare, ca odinioara.
:)
suntem straini...fiecare etapa a vietii are farmecul ei. si fiecare generatie isi lauda epoca...totusi ai mare dreptate. trenul era un bun doctor de suflete.
RăspundețiȘtergere@ Tzuguiat :)
RăspundețiȘtergereAi dreptate. Nevoia de comunicare e chiar mai mare, dar mijloacele de satisfacere a ei ne duc, în mod paradoxal, mai degrabă spre autism. :)
@ Karina
Hey, nu laud nicio epocă. :( Făceam doar o observatie. :) :)
Nu ma refeream la o epoca in general:)) nu-s batrana ..inca:)) ci doar la faptul ca fiecare generatie are trairea ei...
RăspundețiȘtergereFenomenul acceleratiei, Karina dragă, e atât de evident încât o generatie va cuprinde extrem de multe "trăiri" de acest gen, iar diferentele dintre generatii se mai estompează. Mie, cel putin, asa îmi pare. Voi ce credeti?
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergere... spre autism, zici?
Sper sa nu! :)
Diferentele dintre generatii sunt aceleasi, generatiile sunt altele!
Un sfarsit de saptamana frumos.
@Tzuguiat :)
RăspundețiȘtergereGeneratiile sunt altele si sunt altfel pentru că se adaptează la solicitări dintre cele mai diverse. Nu cred că diferentele sunt aceleasi. Senzatia mea este că s-au micsorat. :)
Da..Claudiu:))Eu merg in pas cu ei si incerc sa ma transpun mereu in trairile lor. Daca as fi mai batrana, nu stiu daca as reusi...
RăspundețiȘtergerefelicitari pentru postare! acelasi subiect mi-am propus si eu sa scriu pe blog si ma bucur foarte tare sa vad ca s-a mai gandit cineva la acest fapt! ce-i drept eu inca prefer trenul asta pentru a consilia oameni si pentru a crea acea legatura care din pacare nu mai exista! (daca inainte exista incredere chiar si in straini din pacate acum troneaza suspiciunea! oamenii sunt foarte suspiciosi, neincrezatori, speriati! traiesc cu teama de a nu fi jefuiti, de a nu fi descoperiti,etc). si totusi foarte mult depinde de noi daca intr-adevar alegem sa vorbim cu cel de langa noi sau sa ne continuam scufundarea in lumea virtuala!si consider ca prima varianta ne aduce mult mai multe beneficii si nu in directia manipularii cat a autocunoasterii si dezvoltarii personale!
RăspundețiȘtergere