Din Rai în Rai

Ai visat vreodată că ești nor? Un nor alb, zglobiu, furișându-te printre toti ceilalți nori...serioși...învinețiți de tensiune și gata să tune... Uneori...mustind de iubire...îmbrățișezi natura cu binefăcătoare ploi, alteori...pur și simplu...te zbengui prin Cer, trezind nostalgia Raiului...

Strecurați din Mări de Iubire, venit-am plângând în colț de lume... Am învățat, încet-încet, să zâmbim, să râdem și...din nou...să fim fericiți... Pe nisipuri fine călcat-am, iarba atinsu-ne-a gleznele și țepi nemiloși ni s-au înfipt în tălpi... Pierdut-am și pierdutu-ne-am, dar ne-am regăsit mereu în dorul cel de Sus, în gestul bun, în vorba caldă și-n oamenii dragi... 

Din Rai, spre Rai, iubim, ne-mprietenim și ne zidim... Nu există iubiri pierdute, există doar oameni alături de care suntem pentru o veșnicie și ceva și oameni care spre alte ceruri plutesc... Fiecare om pe care îl  iubim, fie cu agape, eros ori philia, face parte din viața noastră și ne formează într-un fel sau altul. Suferințele sunt dureri ale formării, iar fericirea e nectarul iubirii. Un om care iubește măcar o ființă a trăit deja fericirea și o poate savura oricând, căci iubirea are gust de Rai.

De oamenii pe care îi iubim până la capăt nicicând nu ne vom despărți, chiar de vom pleca pe rând spre Dumnezeu. De aceea, singura fericire de care nu ne aducem aminte cu tristețe este cea clădită pe veșnicie. Precum se știe, iubirea e singura valoare eternă. În creștinism există trei valori de bază: credința, dragostea și nădejdea. De credință și de nădejde nu vom mai avea nevoie în fața Lui Dumnezeu... Doar Iubirea va rămâne, fericire eternă...

Visul norului alb vine din nostalgia libertății depline, din dorul de acel om de dincolo de tine, din bucuria de a te recunoaște în celălalt și de a-l recunoaște în tine, din uimirea de a te regăsi așa cum nu te mai știai... Darul de a iubi este singurul care merită cu adevărat să tânjim după el... Neprețuit și nebănuit este... 

Sunt oameni...

Sunt oameni 

care te pot îmbrățisa cu o privire, 

Sunt oameni 

care păstrează văzduhul în ochi, 

Sunt oameni 

care, în loc de retine, 

au porti spre suflet
și spre Rai, 

Sunt oameni 

pe care îi iubesti 

instantaneu 

și iremediabil.

Da, mai sunt oameni...

Pentru ei 

și pentru Raiul oglindit

Iubiti suntem toti,

Chiar si atunci când 

Chipul 

de nerecunoscut pare.

Nostalgii

Noi, cu totii, avem nostalgia Raiului... De acolo venim si am rămas îndrăgostiti de el. Când nu căutăm esenta, când nu găsim drumul, ne simtim goi si tristi... 

Născuti pentru Rai, starea noastră firească este aceea de Iubire. Firesc este să-i iubim pe oameni, să le transmitem asta în fiecare zi, în diverse forme, să-i îmbrătisăm, să-i prindem de mână, să-i privim în ochi si să-i sărutăm pe obraji... 

Asa am putea face într-o lume nepervertită. Când reusesti să faci asta si omul de lângă tine rămâne în matca lui, netulburat de sine si de ceilalti, umplându-se de Frumosul care s-a coborât în inimi, un colt de Rai se făureste...

Zbor

Zburăm...

prin istorie...

uneori mai veseli,

alteori...

îmbufnati,

ne învârtim 

în jurul cetătii,

ori

ocolim planeta,

facem bine si rău,

dar...

suntem

si rămânem

atât cât iubim.

Punte

Când un om la care tinem se întristează, intrăm în starea aceea exceptională în care ne-am face punte între el si fericire. Aceea e o stare de Iubire. Uneori…ne facem punte, dar el se vrea singur în tristetea lui, alteori ne întristăm noi si el se face punte… 

Tristetile, ca si bucuriile, sunt ocazii de a ne apropia… De sunt punte, iar omul nu trece, punte rămân. De punte omul se face, ori nu, zâmbi-i-voi în inima mea si voi păstra Iubirea.

Plouă...

După atâtea calde seri și dimineti, după prea multe amiezi de foc, aseară ne-a vizitat...ploaia... E un spectacol senzațional să asculti plantele cum sorb viata revărsată din cer, să vezi tremurul de multumire al pomilor, să simți freamătul verde al ierbii în plină renastere, să-ti umpli plămânii cu aerul înmiresmat și curat al contopirii picăturilor cu pământul și cu roadele lui... Apa...iubirea presărată peste toate ființele, atât de uitată când o simțim și de dorită când nesfârșirea ei se ascunde pentru un timp inimilor noastre îngălbenite, vine peste noi...picătură cu picătură...și se aude azi sunetul sorbirii ei pasionale... Șșșșșșt! Sufletele noastre se adapă...frumos. :)

Pacea, dreptatea si iubirea...

Pacea si dreptatea vin de la Dumnezeu... După Înviere, când s-a arătat apostolilor, Hristos i-a salutat: "Pace vouă!" Apoi, Sfântul Serafim de Sarov ne-a dat sfatul: “Dobândeste pacea, si mii de oameni din jurul tău se vor mântui”. Pacea este, deci, de la Dumnezeu. Dreptatea, asisderea. În psalmul 98 citim că însusi Dumnezeu a întemeiat dreptatea. De ce oare ne spun atunci părintele Arsenie Papacioc si Sfântul Ioan Scărarul că "pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea"? De patru ori mai mare... Asa o fi fost mereu si asa va rămâne? 

Părintele Valerian, fostul actor Dragos Pâslaru, prin curtea Mănăstirii Frăsinei...ne spunea că noi, crestinii, suntem în trecere pe aici, prin lume. Venim dintr-o lume a dreptătii si a păcii, a iubirii si acolo ne vom întoarce. Acolo...pacea si dreptatea sunt infinite, deci egale. Între noi, însă, atât dreptatea, cât si pacea sunt percepute în logica omenească, inteligibilă... Dreptatea, cea cu capul spart, suferă din ce în ce mai mult...si o găsesti ascunsă si timidă. Dacă pacea noastră ar rămâne egală cu dreptatea, cât război ar fi în noi? Probabil că ne-am autodevora. De aceea, înfometati de dreptate, avem doar sansa păcii interioare, neconditionate, cea în care primim succesul ca si insuccesul, câstigul ca si pierderea, lauda ca si insulta... 

Pacea este, deci, pasaportul nostru spre lumea Dreptătii, iar Iubirea e tintă si îmbrătisare. În Pace, colt de Rai răsare în jurul nostru, presărat cu Iubirea cea în toate formele, de sus izvorâtă si revărsată asupra semenilor celor iubitori si neiubitori. Si, pentru că pregustarea Raiului e cea care ne dă puterea de a rezista discrepantei dintre pace si dreptate, i-am primit în dar pe toti cei pe care îi iubim si care, iubindu-ne, păsesc împreună cu noi, mai timid ori mai îndrăznet, pe Cale. 

Păsim împreună... Nu suntem niciodată singuri. 

Si ei sunt România

Astăzi am vizitat Biserica Fortificată din Viscri... Aer medieval, miros de lemn vechi, istoria la ea acasă... Cel mai mult, însă, m-a impresionat atitudinea pe care doamna care ne era ghid o avea fată de tigani. Sunt în sat 300 de membri ai acestei etnii, oameni integrati în comunitate si care nu comit infractiuni. Mi-am amintit atunci de discutia pe care am avut-o cu câtiva cetăteni veniti din Austria cu privire la problemele pe care noi presupuneam că le-ar avea ei cu tiganii. Nici vorbă de asa ceva. Austriecii îi priveau ca pe unii care au obiceiurile lor proprii, ca pe niste nomazi uneori, dansatori, dar cetăteni austrieci fără probleme de integrare. Nici urmă de dispret sau de revoltă în glasurile lor. Mai degrabă simpatie.

Cum se face că tiganii din Viscri si cei din Austria nu sunt niste paria, pe când în societatea românească a crescut demonul marginalizării celor din această etnie? Cum de cultura superioară nu a influentat cultura celor atât de dispretuiti? Sau a influentat-o? Furtul, smecheria ieftină, "descurcăreala" le întâlnim atât la tigani, cât si la români si încă la multi altii. Lipsa de disciplină ne caracterizează si uneori ne si lăudăm cu ea. Nesimtirea e la ea acasă în blocuri, în case, pe străzi, în magazine, în piete... De ce ne plângem de tigani, când bârnele din ochii nostri stau neatinse? 

Mda... Poate că avem nevoie de tigani ca să dăm vina pe ei pentru tot ceea ce noi nu suntem în stare să facem bun, pentru tot ceea ce înseamnă esec, furtisag, minciună... În realitate, un popor care îi valorizează pe ceilalti se valorizează si pe el. Încercând să căutăm calităti la cei apropiati, vom găsi și între noi ceea ce e mai bun si vom lăsa binele să crească. Facem parte dintr-un popor frumos, crescut în spirit crestin si avem capacitatea de a ne reveni din indiferenta, ori chiar din dezgustul pe care le avem chiar si fată de ceea ce e bun în fiecare dintre oameni, indiferent de nationalitate, de culoarea pielii sau de locul de bastină. Nu suntem atoatestiutori, iar omul e o comoară de mistere. Cunosc multi tigani si am văzut că pot fi foarte sufletisti. Stiti că, în miez de noapte fiind, am rămas cu masina în drum, foarte departe de casă? Ghiciti câti dintre cei care au oprit să mă ajute erau tigani? Toti, să stiti! Si...surpriză! Nu m-a tâlhărit niciunul. Celelalte calităti vă las pe voi să le descoperiti! Aveti nevoie doar de atitudine pozitivă. Amintiti-vă că Dumnezeu a spus să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi însine! A spus cumva si "dacă nu e tigan"? Hmmm... Parcă nu... Nu-i asa?

Ce rămâne...

Viata omului se poate schimba brusc... O greseală, o clipă de neatentie, un sir de alegeri eronate, ghinionul uneori, alteori succesul, inspiratia, ajutorul sperat sau nesperat ne pot întoarce planurile peste cap. Cică Woody Allen ar fi spus: "Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i ce planuri ai!" Prima dată când am citit asta mi-am spus că Dumnezeu nu e cinic, deci nu va râde de planurile noastre, dar apoi mi-am dat seama că nu de cinism ar fi vorba, ci despre umor părintesc, de umorul Celui care râde cu tine si suferă alături de tine, dar care vede dincolo de veseliile si tristetile acestei lumi, dincolo de împliniri si de tragedii, dincolo de toate aparentele si de zbaterile noastre cotidiene. Ne străduim să avem dreptate, să accedem la un post mai bun, să obtinem un ban în plus, să fim mai apreciati... Pe drumul nostru, însă, uităm ceea ce părintele Arsenie Papacioc ne-a spus: "Pacea e mai mare decât dreptatea de patru ori." Hmmm... Dacă mai punem la socoteală că dreptatea fiecăruia dintre noi e relativă, îndoielnică uneori, că această relativitate ne desparte si ne învârtosează inimile, în timp ce pacea readuce echilibrul, armonia, ba chiar si dreptatea, îmi doresc si eu să  aleg pacea... 

Sfântul Serafim de Sarov ne îndemna să dobândim pacea, consecinta fiind că mii de oameni se vor mântui în jurul fiecăruia dintre cei care vor reusi. Hmmm... Si noi...care eram tentati să dăm vina pe toti ceilalti pentru războiul din noi sau dintre noi... Directia era bună, dar sensul era gresit. :)) Cât de usor o fi, însă, să dobândim pacea interioară prin fortele noastre? Ne dă răspunsul părintele Rafail Noica: "Nu-i greu deloc. E imposibil." Solutia, ne linisteste părintele, e să ne amintim făgăduinta Domnului: "cele ce sunt cu neputintă omului, sunt cu putință la Dumnezeu" si să căutăm, prin rugăciune si prin luare aminte, să primim, să înmultim si să împărtim darurile iubirii, întelegerii si iertării. 

Da, viata noastră se poate schimba brusc... Tot ce ducem cu noi si tot ce rămâne cu adevărat e iubirea. Să trăim, dară, iubirea! :) 

Zboruri si zboruri

Mă străduiesc să scriu un articol... Am ratat de două ori... Las cu greu la o parte frustrarea pe care o resimte tiganul cu coatele tocite  pe băncile scolii atunci când trece prin fatza palatului bulibasei...  În România e destul de greu să urci în mod cinstit. Întreb, însă, cum ne păstrăm dorinta de a urca?  Sau...de ce am mai urca? Zborul razant...e permis, dar cu grijă la înăltime... Până la urmă...cei mai multi oameni trăiesc la poalele muntilor.

Si...totusi...zborul e permis. Nimeni nu poate să-l oprească, nimeni nu poate să-i pună conditii, dacă...e zbor adevărat. Urcând...spre adevărul tău, spre înăltimea spiritului si spre iubire, păstrând adevărul cel dintâi, nimic nu te poate opri.

Oamenii frumosi sunt cei care te ridică doar cu un zâmbet, care îti sunt aproape mereu si pentru care simti că îi iubesti pe toti ceilalti. Zborul lor e si zborul tău. Îi prinzi de mână si nu întelegi de ce ai vrut să-ti faci un palat ca al bulibasei, de ce te-ai agitat si ai sperat în zadar, când fericirea e atât de aproape, iar zborul atât de firesc. Omul e făcut să plutească pe aripile îngerilor. De ce vrea să se lege de pământ?  Nimic mai frumos decât omul care păstrează vii chipul si asemănarea Lui Dumnezeu.

Să  zburăm, dară, oameni frumosi! Urcusul e preocuparea celor căzuti. Cu aripi sau încă fără... 

Călător prin viată

Omul din tren... S-a mai spus despre el că e cel mai bun psiholog, că te ascultă, că poti să-i spui toate supărările si visurile tale. Le va uita sau va merge cu ele în lumea lui, fără nicio interferentă cu drumul pe care îl vei urma. Ei bine, tainele tale sunt în sigurantă, dar, fizic, omul acela va pleca pentru totdeauna din viata ta. Nu stiu dacă este trist, dar, până la urmă, el moare pentru tine în momentul în care coboară din tren, iar tu...la fel, treci într-o altă lume, cunoscută ori străină, dar diferită... Ai putea să-i ceri numărul de telefon sau contul fb si atunci...parcă l-ai/te-ai salva, dar...nu, îl lasi asa, să se ducă. Nici măcar numele nu i-l stii, desi i-ai încredintat o parte din viata ta.

Un om drag familiei mele, pe care îl vedem rar, dar apăsat, ne-a spus la un moment dat că nu-si face niciodată griji pentru oamenii pe care-i iubeste, căci Dumnezeu este peste tot. Indiferent că suntem aici ori peste mări si tări sau...dincolo de ceea ce noi percepem ca fiind viata pământească, Dumnezeu veghează cu Iubirea Lui. Prin urmare, să nu ne întristăm pentru niciun om care a lăsat urme frumoase în sufletul nostru! De-om păstra iubirea, nicicând nu ne-om pierde. Prezenti sunt si vor fi toti oamenii frumosi care ne-au bucurat inimile.

Om lângă om

Viata e plină de suisuri si coborâsuri, de drumuri line si de căi accidentate, de scaieti si de flori... Bucurii si tristeti ne încearcă, zboruri ne avântă si căderi ne trezesc, oameni vin si pleacă... Realităti si iluzii, împliniri si dezamăgiri, pe toate le trăim în astă viată. Bine e să avem oameni dragi cu care să le împărtim! O mână întinsă când esti în impas contează mai mult decât pare. Vecinul care îsi scuipă în palme si pune mâna pe lopată pentru a te ajuta la nevoie face mai mult decât să-ti scadă din efort. Vorba bună a cuiva sau tăcerea prietenoasă, gestul care arată că-i pasă... Toate acestea si multe altele se astern în sufletului omului si noi energii scot la iveală.

Viata e mai frumoasă când e împărtăsită si iubirea între oameni e dovada vie a iubirii divine. Cât timp suntem capabili să iubim si cât încă mai putem accepta cu dragă inimă un gest frumos si un gând bun, suntem vii. Să ne bucurăm, dară!  

Dragei mele...

Cine esti? Cine sunt? Încă te descopăr si sunt fericit să ne oglindim unul în altul. La multi ani, iubita mea!

România redivivus!

România este bolnavă. Da, este bolnavă de ură, o ură viscerală care porneste de jos, asemenea unui gheizer, ajunge până la vârf si apoi se revarsă tot asupra noastră.

Ati observat că există foarte multi profesori care îsi urăsc elevii, medici care îsi urăsc pacientii, sefi care îsi urăsc subordonatii, ministri si presedinti care îsi revarsă dispretul asupra tuturor.? Ura, de multe ori, este reciprocă. Bineînteles, suntem tentati să dăm vina pe conducători pentru toată această ură, dar să stăm putin strâmb si să gândim drept! De votat, am votat din ură. Oamenii buni au candidat, dar au avut sanse mici, asa că unii s-au retras. Noi i-am votat pe cei care ne-au mintit mai frumos. Ei nu au stiut să mintă... Apoi, am început să alegem răul cel mai mic. Nu stiam că mic înseamnă pui. Da, am ales pui de răi. Acum, puii au crescut si au început să ne rontăie. Ne doare, dar încă nu reactionăm. Cel mult, aruncăm privirile spre alti pui. Or fi mai buni sau mai răi?

Solutia? Păi, întotdeauna, solutia împotriva urii este iubirea. Să-i votăm pe cei care merită, nu ca să le-o facem altora, să spunem ce avem de spus, să reactionăm. Fără ură, fără resentimente, dar ferm! Oricât am fi de sceptici, trebuie să recunoastem că încă mai există oameni buni, chiar si în politică. Să-i cultivăm, indiferent în ce partid s-ar afla! De-om promova ură, ură om avea, de-om cultiva valori, de ele ne-om bucura. Culegem ceea ce am sădit. E vremea să iubim grâul si să lăsăm deoparte neghina.

Să ne luăm pastila de iubire si să redevenim capabili de a recunoaste valoarea!