Pacea si dreptatea vin de la Dumnezeu... După Înviere, când s-a arătat apostolilor, Hristos i-a salutat: "Pace vouă!" Apoi, Sfântul Serafim de Sarov ne-a dat sfatul: “Dobândeste pacea, si mii de oameni din jurul tău se vor mântui”. Pacea este, deci, de la Dumnezeu. Dreptatea, asisderea. În psalmul 98 citim că însusi Dumnezeu a întemeiat dreptatea. De ce oare ne spun atunci părintele Arsenie Papacioc si Sfântul Ioan Scărarul că "pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea"? De patru ori mai mare... Asa o fi fost mereu si asa va rămâne?
Părintele Valerian, fostul actor Dragos Pâslaru, prin curtea Mănăstirii Frăsinei...ne spunea că noi, crestinii, suntem în trecere pe aici, prin lume. Venim dintr-o lume a dreptătii si a păcii, a iubirii si acolo ne vom întoarce. Acolo...pacea si dreptatea sunt infinite, deci egale. Între noi, însă, atât dreptatea, cât si pacea sunt percepute în logica omenească, inteligibilă... Dreptatea, cea cu capul spart, suferă din ce în ce mai mult...si o găsesti ascunsă si timidă. Dacă pacea noastră ar rămâne egală cu dreptatea, cât război ar fi în noi? Probabil că ne-am autodevora. De aceea, înfometati de dreptate, avem doar sansa păcii interioare, neconditionate, cea în care primim succesul ca si insuccesul, câstigul ca si pierderea, lauda ca si insulta...
Pacea este, deci, pasaportul nostru spre lumea Dreptătii, iar Iubirea e tintă si îmbrătisare. În Pace, colt de Rai răsare în jurul nostru, presărat cu Iubirea cea în toate formele, de sus izvorâtă si revărsată asupra semenilor celor iubitori si neiubitori. Si, pentru că pregustarea Raiului e cea care ne dă puterea de a rezista discrepantei dintre pace si dreptate, i-am primit în dar pe toti cei pe care îi iubim si care, iubindu-ne, păsesc împreună cu noi, mai timid ori mai îndrăznet, pe Cale.
Păsim împreună... Nu suntem niciodată singuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu