Din Rai în Rai

Ai visat vreodată că ești nor? Un nor alb, zglobiu, furișându-te printre toti ceilalți nori...serioși...învinețiți de tensiune și gata să tune... Uneori...mustind de iubire...îmbrățișezi natura cu binefăcătoare ploi, alteori...pur și simplu...te zbengui prin Cer, trezind nostalgia Raiului...

Strecurați din Mări de Iubire, venit-am plângând în colț de lume... Am învățat, încet-încet, să zâmbim, să râdem și...din nou...să fim fericiți... Pe nisipuri fine călcat-am, iarba atinsu-ne-a gleznele și țepi nemiloși ni s-au înfipt în tălpi... Pierdut-am și pierdutu-ne-am, dar ne-am regăsit mereu în dorul cel de Sus, în gestul bun, în vorba caldă și-n oamenii dragi... 

Din Rai, spre Rai, iubim, ne-mprietenim și ne zidim... Nu există iubiri pierdute, există doar oameni alături de care suntem pentru o veșnicie și ceva și oameni care spre alte ceruri plutesc... Fiecare om pe care îl  iubim, fie cu agape, eros ori philia, face parte din viața noastră și ne formează într-un fel sau altul. Suferințele sunt dureri ale formării, iar fericirea e nectarul iubirii. Un om care iubește măcar o ființă a trăit deja fericirea și o poate savura oricând, căci iubirea are gust de Rai.

De oamenii pe care îi iubim până la capăt nicicând nu ne vom despărți, chiar de vom pleca pe rând spre Dumnezeu. De aceea, singura fericire de care nu ne aducem aminte cu tristețe este cea clădită pe veșnicie. Precum se știe, iubirea e singura valoare eternă. În creștinism există trei valori de bază: credința, dragostea și nădejdea. De credință și de nădejde nu vom mai avea nevoie în fața Lui Dumnezeu... Doar Iubirea va rămâne, fericire eternă...

Visul norului alb vine din nostalgia libertății depline, din dorul de acel om de dincolo de tine, din bucuria de a te recunoaște în celălalt și de a-l recunoaște în tine, din uimirea de a te regăsi așa cum nu te mai știai... Darul de a iubi este singurul care merită cu adevărat să tânjim după el... Neprețuit și nebănuit este... 

Sunt oameni...

Sunt oameni 

care te pot îmbrățisa cu o privire, 

Sunt oameni 

care păstrează văzduhul în ochi, 

Sunt oameni 

care, în loc de retine, 

au porti spre suflet
și spre Rai, 

Sunt oameni 

pe care îi iubesti 

instantaneu 

și iremediabil.

Da, mai sunt oameni...

Pentru ei 

și pentru Raiul oglindit

Iubiti suntem toti,

Chiar si atunci când 

Chipul 

de nerecunoscut pare.

Mir

Mirul iubirii,

Duios pleonasm,

Sărutare pe frunte,

Căldură în suflet,

Și-aromă de Rai.

Tinerii crestini si căsnicia

Vreti să-i vedeti pe cei mai frumosi oameni? Mergeti la biserică si priviti-i pe cei care tocmai s-au împărtăsit. Momentul cuminecării e cel al desăvârsirii omului si al împlinirii lui morale, spirituale, estetice... Apoi, bineînteles, reintrati în lume, oamenii îsi mai pierd din înăltimea la care au fost ridicati... Noi, însă, cei care îi vedem atât de frumosi, venind cu zâmbetul pe buze dinspre potir, ne hrănim din bucuria lor... Credinta îi ridică pe oameni dincolo de limite si toată frumusetea lor străluceste... 

Mă gândeam...zilele trecute...câti tineri frumosi sunt în Biserică...si...totusi...cât de greu poate fi pentru un tânăr sau pentru o tânără să-si păstreze curătia si, în acelasi timp, să se integreze... O tânără frumoasă, inteligentă, credincioasă, cu un suflet curat si bun, vede cu greu, prin multimea de macho, un tânăr credincios. De asemenea, un tânăr asezat, cu valorile crestine la locul lor, vede cu dificultate, prin multimea de fetze spoite, chipul drag al celei care i-a fost hărăzită... 

Nu e usor să fii tânăr crestin azi... Dar când a fost? În urmă cu 21 de ani...am spus "da", la vârsta de nici 21 de ani, după câtiva ani de când ne cunosteam... Am crescut împreună si împreună ne-am apropiat de Dumnezeu... El a avut grijă de noi, chiar de eram foarte diferiti si, uneori, instabili în credintă. Si de tinerii de azi are grijă, asa cum s-a îngrijit de sfintii Petru si Fevronia, ocrotitorii căsniciei, asa cum, trimitându-l pe arhanghelul Rafael, s-a îngrijit de Tobie si de Sara... Da, mai sunt fete cu râvnă crestină, mai sunt băieti cu dor de Rai... Cum se întâlnesc ei? Dumnezeu stie... 

Nostalgii

Noi, cu totii, avem nostalgia Raiului... De acolo venim si am rămas îndrăgostiti de el. Când nu căutăm esenta, când nu găsim drumul, ne simtim goi si tristi... 

Născuti pentru Rai, starea noastră firească este aceea de Iubire. Firesc este să-i iubim pe oameni, să le transmitem asta în fiecare zi, în diverse forme, să-i îmbrătisăm, să-i prindem de mână, să-i privim în ochi si să-i sărutăm pe obraji... 

Asa am putea face într-o lume nepervertită. Când reusesti să faci asta si omul de lângă tine rămâne în matca lui, netulburat de sine si de ceilalti, umplându-se de Frumosul care s-a coborât în inimi, un colt de Rai se făureste...

Astern...

Astern…

la picioarele-Ti,

viata mea...toată,

Dar, Doamne!

Imediat

mi-o adun…

necredincios,

o îndes în ranită,

întunericul botit

o cuprinde

si iar mă-ntristez…

si iar Te caut.

Viata-mi iar Ti-o astern…

Primeste-mă, Doamne,

mereu!

Punte

Când un om la care tinem se întristează, intrăm în starea aceea exceptională în care ne-am face punte între el si fericire. Aceea e o stare de Iubire. Uneori…ne facem punte, dar el se vrea singur în tristetea lui, alteori ne întristăm noi si el se face punte… 

Tristetile, ca si bucuriile, sunt ocazii de a ne apropia… De sunt punte, iar omul nu trece, punte rămân. De punte omul se face, ori nu, zâmbi-i-voi în inima mea si voi păstra Iubirea.

Statornicie

Se întâmplă uneori să te simti trădat, la bine cu rău să ți se răspundă, la zâmbete cu dezgustat chip, iar mâna-ntinsă prietenos, mușcată să-ți fie... Furtuni în mintea-ți se ridică și gheață în rafale pe țeava gândului freamătă cu nerăbdare...

Când gândul bun e pe cale să se stingă, când zâmbetul să cadă stă, lăsând încruntat chipul tău, când vorba se-ntețește și pumnul ți se strânge...tot ce ai de făcut e să REZIȘTI. Furtuna va trece și liniștea cea de sus va umple iar profunzimile sufletului tău, mintea ți se va limpezi și zâmbetul vă reapărea. Totul e să reziști. 

Pace vouă!

Sfânta Evanghelie după Ioan

19.	Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!
20.	Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.
21.	Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
22.	Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
23.	Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.
24.	Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
25.	Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
26.	Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
27.	Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
28.	A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! În timpul unei predici, părintele din parohia noastră a spus: "După ce Hristos a fost răstignit si îngropat, a Înviat si s-a arătat ucenicilor, în prima zi a săptămânii si după 8 zile, cu salutul Pace vouă!. Nu i-a întrebat unde au fost, de ce au fugit, de ce s-au lepădat... Doar atât le-a spus: Pace vouă!"  Duminica Tomei mi-a fost mereu dragă. După Înviere si după Săptămâna Luminată, pacea rămâne si în sufletul necredinciosilor celor cu căutare sinceră, iar răspunsul tuturor, mai devreme sau mai târziu, va fi: Domnul meu şi Dumnezeul meu!