duminică, 1 martie 2015

"Slugă la doi stăpâni", un spectacol de neuitat

Ultima seară de iarnă... Așteptarea fremătândă a primăverii s-a transformat, pentru câteva sute de spectatori ai Teatrului Dramatic "Sică Alexandrescu", într-o electrizantă revărsare de artă dramatică. Ce poate fi mai frumos decât să vezi o sală plină, așteptând începerea unui spectacol despre care deja se știe că va fi impresionant? Încrederea aceasta zâmbitoare din foaier este ceea ce ne lipsește în viața de toate zilele. De obicei, suntem cinici și atoateștiutori, criticăm înainte să gustăm și, invariabil, ne strâmbăm cu o teatrală competență. Aici, însă, oamenii știu că urmează să fie încântați de ceea ce vor vedea și pregustă bucuria.

"Slugă la doi stăpâni", de Carlo Goldoni, cu o distribuție impresionantă în care îi remarcăm încă din prima clipă pe Gabriel Costea și pe Marius Cisar, dar și pe colegii lor de scenă, este o piesă care reușește să te plaseze în Veneția secolelor trecute, dar să te și readucă într-un prezent la fel de plin de umor și de spontaneitate. Comedie de situație, dar și creativitate regizorală și actoricească, piesa este un adevărat eveniment teatral cu o extraordinară priză la public.

Senzația pe care o trăiești când valurile de artă teatrală venite peste public se întorc cu recunoștință și cu afecțiune spre scenă, sub formă de aplauze prelungite, este aceea a unui alint prelungit, a unui joc serios în care spectatorii aplaudă în picioare, nu pentru a le oferi actorilor binemeritata apreciere, ci dintr-o nevoie interioară de a-și exprima emoția acumulată în timpul spectacolului.

În câteva cuvinte: o piesă excelentă, cu actori minunați, în urma căreia te întorci cu sentimentul reconfortant că frumosul și umorul de calitate sunt la locurile lor.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Frumoasa şi noi

A fost o dată ca niciodată o fată frumoasă tare, crescută în condiţii vitrege, între vecini hrăpăreţi. Dumnezeu a hărăzit-o cu multe bogăţii, dar de puţine s-a folosit în viaţa ei. Când i-a venit vremea de măritat, un rege curajos i-a adus glorie şi bucurie. După un timp, însă, a murit regele şi un alt rege a iubit-o, dăruindu-i, la rândul lui, reîntregire şi demnitate, dar şi rândul lui a venit să moară. Frumoasa domniţă curtată a fost de un alt rege, care de cultura fiilor ei s-a îngrijit, dar care, zvăpăiat din fire, ba a părăsit-o, ba s-a întors şi a devenit tiran.

Un rege tânăr i-a luat locul, dar valuri de tâlhari la drumul mare l-au gonit, Frumoasei  i-au furat averea şi au abuzat-o în fel şi chip. Fiii ei cei mai curajoşi au fost ucişi sau aruncaţi în beciuri, iar trădătorii în fruntea casei au ajuns. Pe rând, s-au căsătorit cu ea, nelegitimi soţi tiranici. I-au mai rămas, Frumoasei, totuşi, fii de nădejde şi putere au avut să-i alunge pe tâlhari, dar tare s-au dedulcit unii dintre ei la obiceiuri tâlhăreşti.

Întors din bejenie, regele, legitimul soţ, găsit-a o familie bezmetică, neştiutoare, care l-a alungat şi care pe fiii cei buni în camera din dos îi ţinea, supravegheaţi. Până la urmă, cu dragul domniţei şi al fiilor credincioşi, regele a fost primit, dar ea tot măritată nelegitim e, cu un soţ necioplit şi cam beţiv.

Iubindu-l pe Regele ei, încă îl aşteaptă, dar un escroc sentimental, pe numele lui Gabriel, târcoale îi dă, otrăvindu-i cu vorbe aurite copiii cei dedulciţi la tâlhării. Ştie el, Gabriel, că o comoară ascunsă mai are frumoasa regină fără rege şi să o ia cu el peste mări şi ţări vrea, lăsându-le, ei şi copiilor ei, un lac de cianură în loc de falnici munţi.

Mai are România fii buni sau toţi s-au lăsat otrăviţi de vorbele cianuroase ale lui Gabriel? Şi de ar fi aşa, nu va accepta asta Arhanghelul al cărui nume îl poartă escrocul şi va ridica dintre fiii frumoasei bărbaţi din popor şi/sau de stat şi nu va lăsa comoara pe mâinile lui.

Povestea Frumoasei încă se scrie, aşa că fiecare fiu poate fi salvatorul mamei sale şi îşi poate dori
să-şi vadă Regele acolo unde îi este locul.

marți, 7 mai 2013

Din Rai în Rai

Ai visat vreodată că ești nor? Un nor alb, zglobiu, furișându-te printre toti ceilalți nori...serioși...învinețiți de tensiune și gata să tune... Uneori...mustind de iubire...îmbrățișezi natura cu binefăcătoare ploi, alteori...pur și simplu...te zbengui prin Cer, trezind nostalgia Raiului...

Strecurați din Mări de Iubire, venit-am plângând în colț de lume... Am învățat, încet-încet, să zâmbim, să râdem și...din nou...să fim fericiți... Pe nisipuri fine călcat-am, iarba atinsu-ne-a gleznele și țepi nemiloși ni s-au înfipt în tălpi... Pierdut-am și pierdutu-ne-am, dar ne-am regăsit mereu în dorul cel de Sus, în gestul bun, în vorba caldă și-n oamenii dragi... 

Din Rai, spre Rai, iubim, ne-mprietenim și ne zidim... Nu există iubiri pierdute, există doar oameni alături de care suntem pentru o veșnicie și ceva și oameni care spre alte ceruri plutesc... Fiecare om pe care îl  iubim, fie cu agape, eros ori philia, face parte din viața noastră și ne formează într-un fel sau altul. Suferințele sunt dureri ale formării, iar fericirea e nectarul iubirii. Un om care iubește măcar o ființă a trăit deja fericirea și o poate savura oricând, căci iubirea are gust de Rai.

De oamenii pe care îi iubim până la capăt nicicând nu ne vom despărți, chiar de vom pleca pe rând spre Dumnezeu. De aceea, singura fericire de care nu ne aducem aminte cu tristețe este cea clădită pe veșnicie. Precum se știe, iubirea e singura valoare eternă. În creștinism există trei valori de bază: credința, dragostea și nădejdea. De credință și de nădejde nu vom mai avea nevoie în fața Lui Dumnezeu... Doar Iubirea va rămâne, fericire eternă...

Visul norului alb vine din nostalgia libertății depline, din dorul de acel om de dincolo de tine, din bucuria de a te recunoaște în celălalt și de a-l recunoaște în tine, din uimirea de a te regăsi așa cum nu te mai știai... Darul de a iubi este singurul care merită cu adevărat să tânjim după el... Neprețuit și nebănuit este... 

duminică, 3 martie 2013

Doi fulgi...


Imaculati,
dansând sprintar,
doi fulgi
din Colt de Rai... 
grăbiti,
o clipă doar...
pe fruntea-ti de copil
se-astern,
dar ce clipită!
Nectarul culegând,
la Cer aleargă iar,
doi fulgi
din Colț de Rai.






luni, 18 februarie 2013

Aripile nu sunt definitive

Aripile nu sunt definitive
nu, aici nu...
Din visuri
animate
le iscăm,
din albe
iubiri,
din ascutite
idei
si din fâsnete
curiozități.

Aripile...nu
nu sunt definitive,
în zadar
le pregătesc
în astă seară...
să le am 
dimineată
ferchezuite...
De nu le-oi găsi,
n-oi zbura.

Ori...le pot
arunca
neglijent,
uitate...
pe spătarul scaunului
din hol,
iar ele 
aseza-se-vor 
frumos...
purtându-mă
spre nebănuite zări.

Nu, aripile 
nu sunt definitive...
Dar...vor fi
într-o zi. 

miercuri, 13 februarie 2013

Sunt oameni...


Sunt oameni 
care te pot îmbrățisa cu o privire, 
Sunt oameni 
care păstrează văzduhul în ochi, 
Sunt oameni 
care, în loc de retine, 
au porti spre suflet
și spre Rai, 
Sunt oameni 
pe care îi iubesti 
instantaneu 
și iremediabil.
Da, mai sunt oameni...
Pentru ei 
și pentru Raiul oglindit
Iubiti suntem toti,
Chiar si atunci când 
Chipul 
de nerecunoscut pare.

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Mir


Mirul iubirii,
Duios pleonasm,
Sărutare pe frunte,
Căldură în suflet,
Și-aromă de Rai.