Frumoasa şi noi

A fost o dată ca niciodată o fată frumoasă tare, crescută în condiţii vitrege, între vecini hrăpăreţi. Dumnezeu a hărăzit-o cu multe bogăţii, dar de puţine s-a folosit în viaţa ei. Când i-a venit vremea de măritat, un rege curajos i-a adus glorie şi bucurie. După un timp, însă, a murit regele şi un alt rege a iubit-o, dăruindu-i, la rândul lui, reîntregire şi demnitate, dar şi rândul lui a venit să moară. Frumoasa domniţă curtată a fost de un alt rege, care de cultura fiilor ei s-a îngrijit, dar care, zvăpăiat din fire, ba a părăsit-o, ba s-a întors şi a devenit tiran.

Un rege tânăr i-a luat locul, dar valuri de tâlhari la drumul mare l-au gonit, Frumoasei  i-au furat averea şi au abuzat-o în fel şi chip. Fiii ei cei mai curajoşi au fost ucişi sau aruncaţi în beciuri, iar trădătorii în fruntea casei au ajuns. Pe rând, s-au căsătorit cu ea, nelegitimi soţi tiranici. I-au mai rămas, Frumoasei, totuşi, fii de nădejde şi putere au avut să-i alunge pe tâlhari, dar tare s-au dedulcit unii dintre ei la obiceiuri tâlhăreşti.

Întors din bejenie, regele, legitimul soţ, găsit-a o familie bezmetică, neştiutoare, care l-a alungat şi care pe fiii cei buni în camera din dos îi ţinea, supravegheaţi. Până la urmă, cu dragul domniţei şi al fiilor credincioşi, regele a fost primit, dar ea tot măritată nelegitim e, cu un soţ necioplit şi cam beţiv.

Iubindu-l pe Regele ei, încă îl aşteaptă, dar un escroc sentimental, pe numele lui Gabriel, târcoale îi dă, otrăvindu-i cu vorbe aurite copiii cei dedulciţi la tâlhării. Ştie el, Gabriel, că o comoară ascunsă mai are frumoasa regină fără rege şi să o ia cu el peste mări şi ţări vrea, lăsându-le, ei şi copiilor ei, un lac de cianură în loc de falnici munţi.

Mai are România fii buni sau toţi s-au lăsat otrăviţi de vorbele cianuroase ale lui Gabriel? Şi de ar fi aşa, nu va accepta asta Arhanghelul al cărui nume îl poartă escrocul şi va ridica dintre fiii frumoasei bărbaţi din popor şi/sau de stat şi nu va lăsa comoara pe mâinile lui.
…
Povestea Frumoasei încă se scrie, aşa că fiecare fiu poate fi salvatorul mamei sale şi îşi poate dori

să-şi vadă Regele acolo unde îi este locul.

Primăveri întârziate

Ninge iar si îmi amintesc de iarnă, chiar dacă e primăvară... Statul devine din ce în ce mai opresor, oamenii din ce în ce mai disperati sau de inerti si îmi amintesc de comunism, chiar dacă au trecut 21 de ani de la Revolutie.

Florile au iesit, au îmbobocit si s-au desfăcut frumos, dar rafale de vânt si de ninsoare le tulbură zâmbetul. O nouă generatie a crescut după comunism, dar securistii de ieri, comunistii si chiar utecistii, care-i priveau cu jind pe idolii lor bolsevici, mai conduc România si o prigonesc, furând laptele bebelusilor, concediile mamelor, sansele tineretului, locurile de muncă ale adultilor si pensiile vârstnicilor.

Furtuni năprasnice se abat asupra tării... Presedintele ne spune să nu facem caz de faptul că ne pleacă atâtia oameni de valoare din tară, goniti de foame si de disperare...

Florile sunt călcate în picioare si rămân mărăcinii... Oamenii buni sunt umiliti si pusi la zid, iar tara e condusă de mediocrităti ipocrite.

România e o grădină plină de buruieni. Florilor si plantelor roditoare li se explică de ce trebuie să primească mai putină apă, de ce au acces la tot mai putine resurse. Oare de ce nu înteleg, de ce nu mai văd soarele sperantei? Poate pentru că buruieni mari le-au năpădit?

Veni-va primăvara cea adevărată, când românii îsi vor plivi grădina si buruienile vor fi aruncate la cosul de gunoi al istoriei, cei mediocri vor sta la locul lor, iar oamenii cu adevărat valorosi vor avea si ei o sansă.

Până atunci, să nu ne ascundem după perdelute crosetate, ci să plivim în jurul nostru, atât cât putem, să spunem răspicat si fără teamă adevărul si să ne croim drumul cu curaj! Asta e tot...deocamdată.