România, ia-ti copilul în brate! Roșia Montană plânge după tine

La Regele Solomon au venit două femei. Amândouă au născut, dar uneia i-a murit copilul și s-a gândit să-l fure pe al celeilalte, în timp ce aceea dormea. Când s-a trezit, mama și-a dat seama că nu mai era copilul lângă ea și l-a cerut înapoi. Cum nici una nu ceda, au apelat la judecata înteleptului rege. Solomon a dat poruncă să fie tăiat copilul în două, astfel încât fiecare femeie să primească câte o jumătate de copil. După reactia femeilor si-a dat seama care era mama cea adevărată, căci a fost gata să facă orice pentru a-i salva viata copilului, în timp ce mama cea falsă a încuviintat uciderea.

Probabil că vă voi scandaliza, dar mi-am amintit această pildă în timp ce urmăream manifestația publică a ecologiștilor care apără Roșia Montană.Unul dintre vorbitori le-a spus bucureștenilor: "Ziceti dacă nu vă trebuie frumusețea Roșiei Montane, că o dăm ungurilor!"Poate că am citat aproximativ, dar ideea aceasta era. Din câte stiu eu, ministrul maghiar are acum un cuvânt important de spus, iar UDMR este singura formațiune politică parlamentară care are o părere clar exprimată în problema exploatației miniere de acolo și în favoarea bunului simt. De asemenea, nationalistii și ecologiștii români au iesit în stradă ca să apere Rosia Montană. Cu alte cuvinte, au rămas în picioare cei care iubesc acest tărâm, indiferent dacă sunt români sau maghiari.

Privesc emisiunea domnului Tatulici referitoare  la acest subiect.Scârboasă emisiune! Pe oamenii aceia îi înteleg, mineri săraci, dornici să muncească, nu iau în calcul efectele, dar ceilalți sustinători ai proiectului îmi par niste jalnici profitori, în plină prostituție profesională.

Cei care iubiti Ardealul, fiti mame bune si nu-i doriti otrăvirea! În rest, e doar gargară patriotardă. Cântati cu o mândrie de fanfaroni: "Noi suntem români, noi suntem români", dar drama Rosiei Montane, cea de la Roșia Poeni vă sunt străine. Doar câtiva oameni frumosi mai luptă cu dragoste pentru acest tărâm românesc. De ce, totusi, România se poartă ca o mamă falsă? De ce nu-si ia copilul în brate și îl lasă pe mâna unui tată betiv si a unor otrăvitori cu vorbe mieroase?

Recăutarea divinului

Coreea de Nord... Decembrie 2011...Isterie natională... Totul pare desprins din altă lume... Chiar si noi, cei care am trecut prin rusinea si umilinta comunismului, privim cu uimire Marea Boceală Natională a creierelor spălate... Stau si mă gândesc, totusi, cât de departe suntem noi, europenii estici si chiar cei de la o aruncătură de băt de noi, ba spre vest, ba spre est, de ceea ce se întâmplă în asiatica si penibila tară comunistă... 

În România, abia iesiti dintr-o perioadă în care ateismul era politică de stat si intrati într-o epocă nouă, ipocrită, distanta fată de divin nu s-a micsorat deloc. Noi, cu totii, ne nastem cu nevoia de divin, dar, în timp, pentru că nu-l căutăm unde este, apar forme pervertite de divinizare. Despre presedintele comunist coreean se scria la un moment dat că nu are necesităti fiziologice. S-o fi ridicat deasupra a ceea ce e omenesc? Toată această manifestare de adulare natională exprimă tendinta de a fi pus în locul din care fusese golit divinul. Multi dictatori, din toate timpurile, au avut această tentatie, mulată pe nevoile oamenilor de a diviniza. Dacă regii erau consideati ca fiind unsii Lui Dumnezeu, iar regatele erau mostenite, dictatorii se cred divini, peste ei nemaifiind nimeni si au tendinta transmiterii mostenirii spre acelasi os "domnesc".

Divinul, izgonit din sufletele noastre, se întoarce, iar noi, nepregătiti fiind, ne strivim sufletele. Asa apar căutările mistice prin consumul de droguri, asa unii dintre oamenii dragi ajung să fie pusi în locul Lui Dumnezeu si apoi, când ei se mai îndepărtează, lumea se dărâmă, asa le punem aura marilor artisti, sportivi, politicieni etc., uitând că sunt oameni si că, dacă punem totul pe umerii lor, într-o zi Pământul se va sfărâma. Aceeasi ispită este si a unor psihologi, ori a altor profesionisti care trec dincolo de normele deontologice si stiintifice. Nevoia de a diviniza, împletită cu ispita de a fi divinizat produc monstri în toate cotloanele si la nivel macrosocial.

Întoarcerea divinului la locul său ne-ar aseza si pe noi, cu toate valorile pe care le-am inversat. Andrei Plesu spunea că nu cunoasterea binelui si a răului a fost păcatul adamic, perpetuat apoi până la noi, ci cunoasterea cea fără de Dumnezeu. Despre oamenii neisprăviti se spune că nu au niciun Dumnezeu. La fel si despre societăti. Diferenta dintre un rege si un dictator este că primul este unsul Lui Dumnezeu, al doilea se crede Dumnezeu. Mici dumnezei se cred toti cei care primesc diverse puteri asupra celorlati oameni. Unii se simt dumnezei buni, altii dumnezei răzbunători. Rătăciti, tot mai rătăciti... Până nu vom ridica din nou ochii spre Cer, până când Pruncul Hristos nu se va naste în sufletele noastre si nu vom fi gata să ne jertfim, asa cum si Fiul Lui Dumnezeu s-a jertfit, vom musca în continuare din mărul adamic, ne vom număra cei 30 de arginti, ne vom lepăda de mii de ori si nu vom plânge cu lacrimile purificatoare ale Sfântului Apostol Petru.

Fost-a Crăciunul, veni-va Anul Nou! Început bun să pună Dumnezeu în inimile noastre!

Morar Turbincă

Toată povestea asta cu primarii PDL îmi aminteste de Ivan Turbinca. Acesta, ba îi transmitea Mortii că trei ani va trebui să mănânce numai pădure bătrână, ba alți trei ani numai pădure tânără, ori "numai vlăstare fragede, răchițică, smicele, nuiele"...

Nu stiu ce-o fi în mintea Morarului, dar se pare că acum s-a transmis ca DNA să macine alesi locali portocalii. Nu m-as întrista, dar noua dreptate pare a fi gătită la flacăra violet.

Cugetări…înainte de toaletare

M-am umplut de duşmani ca un câine de purici. Unii se lasă transportanţi până ajung la alti câini şi abia sar, de plini ce sunt. Dacă aţi auzi cum le topăie globulele mele prin burţile nesătule. Albe, roşii, nu mai contează. Degeaba încerci o discuţie… Aţi văzut vreodată puricii conversând cu câinele din dotare? Nu, ei doar sug, îşi lasă excrementele şi sar. Uneori strigă la stele verzi, ori scot tot felul de gogonate, după sufletele lor.

Ştiti, însă, ce mi se pare cu adevărat ticălos? Unii par chiar politicoşi. Mimează respectul și te-ar umple de sânge.

Zdrenţăros...merg mai departe. Ca şi amicul meu din poezia lui Arghezi, mai înjur cu un lătrat, că, no, sunt mai de la ţară. Da, ştiu, m-am obişnuit cu ei. Unii ar spune că trăim ca într-o simbioză. Eu şi ei... Ei, da’! Si? Nu strică o toaletare.

Miez de noiembrie

Ce nudă e pădurea

Cu sânii ruginii

Si nurii conifere!

Ce proaspătă-i colina

Cu coastele golase

Si bratele aurii!

Ce veselă-i privirea

Cu razele-i zglobii

Și cu sclipiri afunde!

Trecută-i toamna,

În damigene-i vinul,

Pe foc mai pune-un lemn,

Să depănăm destinul!

Călător prin viată

Omul din tren... S-a mai spus despre el că e cel mai bun psiholog, că te ascultă, că poti să-i spui toate supărările si visurile tale. Le va uita sau va merge cu ele în lumea lui, fără nicio interferentă cu drumul pe care îl vei urma. Ei bine, tainele tale sunt în sigurantă, dar, fizic, omul acela va pleca pentru totdeauna din viata ta. Nu stiu dacă este trist, dar, până la urmă, el moare pentru tine în momentul în care coboară din tren, iar tu...la fel, treci într-o altă lume, cunoscută ori străină, dar diferită... Ai putea să-i ceri numărul de telefon sau contul fb si atunci...parcă l-ai/te-ai salva, dar...nu, îl lasi asa, să se ducă. Nici măcar numele nu i-l stii, desi i-ai încredintat o parte din viata ta.

Un om drag familiei mele, pe care îl vedem rar, dar apăsat, ne-a spus la un moment dat că nu-si face niciodată griji pentru oamenii pe care-i iubeste, căci Dumnezeu este peste tot. Indiferent că suntem aici ori peste mări si tări sau...dincolo de ceea ce noi percepem ca fiind viata pământească, Dumnezeu veghează cu Iubirea Lui. Prin urmare, să nu ne întristăm pentru niciun om care a lăsat urme frumoase în sufletul nostru! De-om păstra iubirea, nicicând nu ne-om pierde. Prezenti sunt si vor fi toti oamenii frumosi care ne-au bucurat inimile.

Ipocrizie portocalie

Spitalul din Codlea s-a redeschis si  fost, în sfârsit, clasificat... Ultimul erou autodeclarat este...Scripcaru. În conditii normale, as râde cu poftă si l-as astepta si pe Puiu Popa să se înscrie... Băsescu ar putea si el să se împăuneze, Boc să taie panglicuta, Cseke să spună că nu în zadar si-a dat demisia, iar Udrea să devină infirmieră de onoare... În conditii normale... Asa, însă, nu râd deloc, pentru că realitatea politică e din ce în ce mai perversă si...e posibil ca orice vis urât să ni se întâmple. În plus, mai există unii care să-i creadă.