M-am umplut de duşmani ca un câine de purici. Unii se lasă transportanţi până ajung la alti câini şi abia sar, de plini ce sunt. Dacă aţi auzi cum le topăie globulele mele prin burţile nesătule. Albe, roşii, nu mai contează. Degeaba încerci o discuţie… Aţi văzut vreodată puricii conversând cu câinele din dotare? Nu, ei doar sug, îşi lasă excrementele şi sar. Uneori strigă la stele verzi, ori scot tot felul de gogonate, după sufletele lor.
Ştiti, însă, ce mi se pare cu adevărat ticălos? Unii par chiar politicoşi. Mimează respectul și te-ar umple de sânge.
Zdrenţăros...merg mai departe. Ca şi amicul meu din poezia lui Arghezi, mai înjur cu un lătrat, că, no, sunt mai de la ţară. Da, ştiu, m-am obişnuit cu ei. Unii ar spune că trăim ca într-o simbioză. Eu şi ei... Ei, da’! Si? Nu strică o toaletare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu