Recăutarea divinului

Coreea de Nord... Decembrie 2011...Isterie natională... Totul pare desprins din altă lume... Chiar si noi, cei care am trecut prin rusinea si umilinta comunismului, privim cu uimire Marea Boceală Natională a creierelor spălate... Stau si mă gândesc, totusi, cât de departe suntem noi, europenii estici si chiar cei de la o aruncătură de băt de noi, ba spre vest, ba spre est, de ceea ce se întâmplă în asiatica si penibila tară comunistă... 

În România, abia iesiti dintr-o perioadă în care ateismul era politică de stat si intrati într-o epocă nouă, ipocrită, distanta fată de divin nu s-a micsorat deloc. Noi, cu totii, ne nastem cu nevoia de divin, dar, în timp, pentru că nu-l căutăm unde este, apar forme pervertite de divinizare. Despre presedintele comunist coreean se scria la un moment dat că nu are necesităti fiziologice. S-o fi ridicat deasupra a ceea ce e omenesc? Toată această manifestare de adulare natională exprimă tendinta de a fi pus în locul din care fusese golit divinul. Multi dictatori, din toate timpurile, au avut această tentatie, mulată pe nevoile oamenilor de a diviniza. Dacă regii erau consideati ca fiind unsii Lui Dumnezeu, iar regatele erau mostenite, dictatorii se cred divini, peste ei nemaifiind nimeni si au tendinta transmiterii mostenirii spre acelasi os "domnesc".

Divinul, izgonit din sufletele noastre, se întoarce, iar noi, nepregătiti fiind, ne strivim sufletele. Asa apar căutările mistice prin consumul de droguri, asa unii dintre oamenii dragi ajung să fie pusi în locul Lui Dumnezeu si apoi, când ei se mai îndepărtează, lumea se dărâmă, asa le punem aura marilor artisti, sportivi, politicieni etc., uitând că sunt oameni si că, dacă punem totul pe umerii lor, într-o zi Pământul se va sfărâma. Aceeasi ispită este si a unor psihologi, ori a altor profesionisti care trec dincolo de normele deontologice si stiintifice. Nevoia de a diviniza, împletită cu ispita de a fi divinizat produc monstri în toate cotloanele si la nivel macrosocial.

Întoarcerea divinului la locul său ne-ar aseza si pe noi, cu toate valorile pe care le-am inversat. Andrei Plesu spunea că nu cunoasterea binelui si a răului a fost păcatul adamic, perpetuat apoi până la noi, ci cunoasterea cea fără de Dumnezeu. Despre oamenii neisprăviti se spune că nu au niciun Dumnezeu. La fel si despre societăti. Diferenta dintre un rege si un dictator este că primul este unsul Lui Dumnezeu, al doilea se crede Dumnezeu. Mici dumnezei se cred toti cei care primesc diverse puteri asupra celorlati oameni. Unii se simt dumnezei buni, altii dumnezei răzbunători. Rătăciti, tot mai rătăciti... Până nu vom ridica din nou ochii spre Cer, până când Pruncul Hristos nu se va naste în sufletele noastre si nu vom fi gata să ne jertfim, asa cum si Fiul Lui Dumnezeu s-a jertfit, vom musca în continuare din mărul adamic, ne vom număra cei 30 de arginti, ne vom lepăda de mii de ori si nu vom plânge cu lacrimile purificatoare ale Sfântului Apostol Petru.

Fost-a Crăciunul, veni-va Anul Nou! Început bun să pună Dumnezeu în inimile noastre!