În ultima lună am avut parte de multe dezamăgiri în plan profesional. Proastă lună... Am simtit că tot ce am clădit s-a dus... Unii oameni în care am crezut m-au dezamăgit în cel mai neasteptat mod si nu era zi în care, plecat din localitate fiind, să nu mă astept să mai aud întâmplându-se ceva, în defavoarea mea, la locul de muncă. În tot acest timp, am descoperit, însă, cine sunt oamenii de lângă mine, în cine pot să am încredere și în cine nu. Am văzut cum vântul puterii îi încovoaie pe cei fără de coloană, cum oportunismul se catără fără să privească în urmă și am reîntâlnit, cu bucurie, PRIETENI.
Am simtit, mai mult ca oricând, că functionez doar pe motivatie intrinsecă și începusem să cred că, asta e, va trebui să mă obisnuiesc cu vântul rece pe care centrul puterii locale îl dezlăntuie cu neasteptată furie asupra mea. Nedreptătile curgeau si nu mă mai miram... Nici acum nu mă mir. Azi, însă, am avut parte de o bucurie care a compensat toată revolta si tot dezgustul pe care le acumulasem. Am câteva luni de când colaborez, ca voluntar, cu Fundatia Rafael, care se preocupă, cu un profesionalism mai putin întâlnit în România, de persoane cu dizabilităti. Implicat fiind într-un proiect care mi-a consumat timp si efort, după sistemul "tu ne dai tot si noi nu-ti dăm nimic", o lună am lipsit dintre beneficiarii fundatiei. Astăzi, însă, m-am întors. Am deschis usa si am intrat... Era atmosfera aceea frumoasă de lucru cu care mă obisnuisem deja, în care fiecare manifestă interes pentru ceea ce are de făcut, dar presară si glume prietenesti, iar momentele de încordare creativă pândesc la fiecare masă de lucru. Asa arătau toti: frumosi si preocupati. Am păsit în sală si am avut parte de o neasteptată explozie de bucurie si de valuri de simpatie care se revărsau peste mine. Pur si simplu, am rămas coplesit si m-am fâstâcit cum nu mi se mai întâmplase de mult timp. Nu făcusem nimic ca să merit bucuria lor nedisimulată si absolut neinhibată, asa cum dincolo nu făcusem nimic ca să merit modul nedrept în care fusesem tratat. Dumnezeu le echilibrează pe toate, nu asa cum ne asteptăm noi, ci într-un mod minunat.
Persoanele cu dizabilităti ne cer uneori atât de putin si ne fac cele mai surprinzătoare daruri. Sunt oameni frumosi, care iubesc, se bucură, suferă, se revoltă uneori, iar alteori te coplesesc cu bucuria pe care o emană. Eu astăzi am primit acest nepretuit cadou si vreau să-l împărtăsesc cu voi, poate pentru că e prea multă bucurie sau poate pentru că am redescoperit cât de frumosi sunt oamenii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu