Observ deseori zâmbetul ipocrit-superior al celor care coboară în zonele tenebroase ale înţelegerilor ascunse, zone în care, cică, se iau adevăratele decizii şi unde se ţes realităţile viitoare. Pare că tot ce vedem noi e o reflectare vagă a celor stabilite deja în subteran.
O fi, nu ştiu şi nici nu prea vreau să ştiu. Prefer aripi, chiar frânte uneori… Nici tenebru şi nici marionetă nu voi să fiu. Libertatea mi-e mult mai dragă decât orice înregimentare profitabilă pe termen scurt. Chiar…ştiţi de ce miroase atât de greu societatea românească actuală? Pentru că nimeni nu a închis gurile de canalizare şi nu a încercat să aducă deciziile la lumină. Sau...a încercat, dar încă nu suficient. Om mai vedea.
