Dimineată simplă de vară

Somnul cel mai dulce este cel de dimineată, când vise neterminate ne întorc de pe o parte pe alta...în lupta cu lumina, care încearcă să ni se strecoare, jucăusă, printre gene. Ce se compară, însă, cu orele cele mai fragede ale unei duminici în care reusim, totusi, să dăm credit razelor si aerului încă răcoros?

Cei dragi încă mai dorm si nimic nu mă cheamă, gugustiucii îsi proclamă armonios existenta, păstrându-mă în lumea copilăriei, concertul păsărelelor, intrat până acum în sunetele de fond, mă face să mă întreb unde oi fi fost până azi, câinii seriosi ai vecinilor îmi dau senzatia de stână apărată cu lătratul lor răgusit, iar clopotele bat nemurirea... 

Hey! V-ati trezit? V-as face o cafea, dar nu vreau încă să cobor din această fericită simplitate... Sau...de ce nu? V-ati pregătit cănile?