Ce rămâne...

Viata omului se poate schimba brusc... O greseală, o clipă de neatentie, un sir de alegeri eronate, ghinionul uneori, alteori succesul, inspiratia, ajutorul sperat sau nesperat ne pot întoarce planurile peste cap. Cică Woody Allen ar fi spus: "Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i ce planuri ai!" Prima dată când am citit asta mi-am spus că Dumnezeu nu e cinic, deci nu va râde de planurile noastre, dar apoi mi-am dat seama că nu de cinism ar fi vorba, ci despre umor părintesc, de umorul Celui care râde cu tine si suferă alături de tine, dar care vede dincolo de veseliile si tristetile acestei lumi, dincolo de împliniri si de tragedii, dincolo de toate aparentele si de zbaterile noastre cotidiene. Ne străduim să avem dreptate, să accedem la un post mai bun, să obtinem un ban în plus, să fim mai apreciati... Pe drumul nostru, însă, uităm ceea ce părintele Arsenie Papacioc ne-a spus: "Pacea e mai mare decât dreptatea de patru ori." Hmmm... Dacă mai punem la socoteală că dreptatea fiecăruia dintre noi e relativă, îndoielnică uneori, că această relativitate ne desparte si ne învârtosează inimile, în timp ce pacea readuce echilibrul, armonia, ba chiar si dreptatea, îmi doresc si eu să  aleg pacea... 

Sfântul Serafim de Sarov ne îndemna să dobândim pacea, consecinta fiind că mii de oameni se vor mântui în jurul fiecăruia dintre cei care vor reusi. Hmmm... Si noi...care eram tentati să dăm vina pe toti ceilalti pentru războiul din noi sau dintre noi... Directia era bună, dar sensul era gresit. :)) Cât de usor o fi, însă, să dobândim pacea interioară prin fortele noastre? Ne dă răspunsul părintele Rafail Noica: "Nu-i greu deloc. E imposibil." Solutia, ne linisteste părintele, e să ne amintim făgăduinta Domnului: "cele ce sunt cu neputintă omului, sunt cu putință la Dumnezeu" si să căutăm, prin rugăciune si prin luare aminte, să primim, să înmultim si să împărtim darurile iubirii, întelegerii si iertării. 

Da, viata noastră se poate schimba brusc... Tot ce ducem cu noi si tot ce rămâne cu adevărat e iubirea. Să trăim, dară, iubirea! :) 

Zboruri si zboruri

Mă străduiesc să scriu un articol... Am ratat de două ori... Las cu greu la o parte frustrarea pe care o resimte tiganul cu coatele tocite  pe băncile scolii atunci când trece prin fatza palatului bulibasei...  În România e destul de greu să urci în mod cinstit. Întreb, însă, cum ne păstrăm dorinta de a urca?  Sau...de ce am mai urca? Zborul razant...e permis, dar cu grijă la înăltime... Până la urmă...cei mai multi oameni trăiesc la poalele muntilor.

Si...totusi...zborul e permis. Nimeni nu poate să-l oprească, nimeni nu poate să-i pună conditii, dacă...e zbor adevărat. Urcând...spre adevărul tău, spre înăltimea spiritului si spre iubire, păstrând adevărul cel dintâi, nimic nu te poate opri.

Oamenii frumosi sunt cei care te ridică doar cu un zâmbet, care îti sunt aproape mereu si pentru care simti că îi iubesti pe toti ceilalti. Zborul lor e si zborul tău. Îi prinzi de mână si nu întelegi de ce ai vrut să-ti faci un palat ca al bulibasei, de ce te-ai agitat si ai sperat în zadar, când fericirea e atât de aproape, iar zborul atât de firesc. Omul e făcut să plutească pe aripile îngerilor. De ce vrea să se lege de pământ?  Nimic mai frumos decât omul care păstrează vii chipul si asemănarea Lui Dumnezeu.

Să  zburăm, dară, oameni frumosi! Urcusul e preocuparea celor căzuti. Cu aripi sau încă fără...